Ce se întâmplă după demiterea Guvernului Cîțu. Șoc: pe cine va propune PNL
Astăzi s-a votat în plenul Parlementului României moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu. Cele 281 de voturi l-au scos din spectrul politic pe actualul premier. Nici bine nu a fost anunțat votul, că deja se fac scenariile cu privire la numirea noului premier al României.
Guvernul lui Cîțu demis. Florin Cîțu din nou premier?
Cu o majoritate covârșitoare astăzi a trecut moțiunea de cenzură depusă de PSD. Votul de neîncredere primit de Florin Cîțu este cel mai mare din ultimii ani de exercițiu democratic în Parlamentul României. Deși demis, scenariile apărute imediat după anunțul votului îl au în prim plan chiar pe premierul demis.
Președintele Klaus Iohannis va chema la Cotroceni toate partidele pentru negocieri, dar analiștii politici îl dau ca viitor premier tot pe Florin Cîțu. Gestul nu ar fi primul, existând deja un precedent în cazul fostului lider PNL, Ludovic Orban, cu două nominalizări consecutive.
Surse din interiorul PNL spun că, mai mult ca sigur, Florin Cîțu va fi nominalizarea formațiunii, iar garanția afirmațiilor surselor din PNL vine și pe fondul unei decizii CCR care în cazul actualului liderl PNL nu ar sta în picioare.
CCR dăduse, nu cu mult timp în urmă, o decizie prin care un premier demis nu mai poate fi nominalizat. Deși nu s-au explicat clar care ar fi motivele pentru care nu ar putea fi aplicată această decizie în cazul lui Cîțu, sursele PNL sunt foarte sigure de cele afirmate.
Un alt scenariu, guvern minoritar și alegeri anticipate
Ecuația este una foarte grea, având în vedere că în discursul de astăzi din Parlament, Florin Cîțu s-a dezis total de o nouă posibilă alianță cu USR PLUS. Cât despre AUR, nici nu s-a pus vreodată în discuție o alianță. Singurii, spun analiștii, care ar putea să fie de acord cu un nou guvern condus de Florin Cîțu, și care nu au votat moțiunea, sunt membrii UDMR.
PSD declara chiar în această dimineață că, odată cu votul moțiunii, nu vor merge la negocierile cu Klaus Iohannis cu vreo propunere de premier, alegând să rămână în opoziție. Așadar va fi foarte greu ca noul guvern, cu Florin Cîțu numit din nou, să realizeze o majoritate confortabilă în parlament, pentru a-și putea atrage votul de încredere.
Un alt scenariu, de altfel propus de PSD tot astăzi, ar fi un guvern minoritar, format din specialiști care să conducă frâiele României în vederea alegerilor anticipate. Acest scenariu nu este agreat, din păcate pentru PSD, de ceilalți exponenți ai clasei politice, USR PLUS în special, dar tacit și de alianța AUR.