Ce se întâmplă, de fapt, cu Mario Iorgulescu la clinica de lux din Italia unde de mai bine de o lună luptă să supraviețuiască, după accidentul grav provocat pe 8 septembrie, în urma căruia a murit un om.
Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, a provocat un accident pe 8 septembrie în urma căruia a murit un om. Din acel moment, a fost internat la Unitatea de Primiri Ugențe a Spitalului Elias de către un echipaj SMURD. În data de 23 septembrie, medicii de la unitatea medicală bucureșteană anunțau că, la cererea familiei, contrar recomandărilor cadrelor medicale, tânărul a fost transferat pentru tratament la un spital din străinătate.
În acea zi, un avion-ambulanță privat a decolat cu pacientul Mario Iorgulescu, la ora 11.07, de pe Aeroportul Băneasa. Destinația, Milano. După 3 ore de zbor, tânărul a fost internat la Spitalul San Raffaele, un campus de elită, lider în multe domenii de cercetare. Mai clar, dotări, lux, o șansă la viață pe bani grei. Potrivit declarațiilor făcute de apropiații lui Mario Iorgulescu, surse citate de wowbiz.ro, eforturile familiei nu au fost în zadar, căci tânărul a făcut progrese considerabile.
„ Se mișcă prin salon, ajutat de cadrele medicale, dar și de persoane din familie, care îi sunt mereu aproape. Mario a început să se și hrănească pe cale normală și se speră ca situația lui să evolueze pe zi ce trece”, au spus apropiații lui Mario.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/10/spital.jpg)
Clinica din Italia în care este internat Mario Iorgulescu
„Problemele pe care Mario le avea cu rinichii s-au remediat. Faptul că a fost hidratat aproape în permaneță cu perfuzii și a putut încet-încet să se și miște l-a ajutat ca zona renală să se remedieze și durerile să dispară”, au mai povestit surse apropiate fiului liderului LPF.
Informațiile despre starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu au fost de la început contradictorii, începând cu declarațiile unor martori oculari, potrivit cărora băiatul ar fi plecat de la locul faptei pe picioarele lui, pentru a fi tratat de medicii de pe Salvare, și până la zvonuri care susțineau că organele lui ar fi cedat.
Contrar faptului că starea de sănătate a lui Mario are o evoluție ușor favorabilă, tânărul este în continuare într-un moment critic, drept pentru care familia lui se roagă să își revină. „ Situația sa este gravă și toată lumea din familie se roagă să își revină”, au dezvăluit oameni apropiați lui Mario.