Ce se întâmplă, de fapt, acum cu Florin Piersic. „A fost ca o premoniție“

de: Emanuela Pană
01 07. 2020

Grea încercare pentru un actor cu spectacolele și teatrul în sânge să stea departe de publicul său vreme de șase luni. Tristețe, dezamăgire și nerăbdare, astfel de sentimente i-au încercat pe protagoniștii piesei „Străini în noapte“. Florin Piersic și Medeea Marinescu, căci despre ei este vorba, se vor întoarce pe scenă din luna august și îi vor bucura pe fani cu două reprezentaţii ale celebrei piese.

Florin Piersic revine în august cu „Străini în noapte“

Marele Florin Piersic arde de nerăbdare să se întoarcă pe scenă, a doua lui casă. În această perioadă dificilă, în care teatrele au fost închise din cauza pandemiei, reputatul actor a trăit sentimente amestecate: tristețe, dezamăgire, neliniște, nerăbdare.

Având o carieră ce numără 60 de ani, am putea spune că Piersic aproape că s-a născut pe scenă, iar a-l ține departe de teatru e ca și cum l-ai priva de aer. Totuși, după șase luni de stat pe tușă, actorul va reveni în forță în luna august, pregătind două reprezentaţii ale celebrei piese „Străini în noapte“. Alături de el va sta, ca de fiecare dată, îndrăgita Medeea Marinescu. Spectacolele vor avea loc în data de 3 și 7 august, de la orele 20:30.

Lumea teatrului, oprită din cauza pandemiei. „A fost ca o premoniție“

Actriţa Medeea Marinescu a povestit pentru click.ro despre cum au făcut ea și partenerul ei de scenă față acestei provocări.

„Am pierdut numărul spectacolelor care au fost amânate din pricina pandemiei. Pot să spun însă că, pe măsură ce acestea au fost reprogramate, eu am încercat să anunţ publicul pe pagina mea de Facebook. Mai ales că sunt mulţi cei care îmi scriau şi voiau să ştie ce se întâmplă. Am vorbit în toată această perioadă cu Florin Piersic. Îi mărturiseam că îmi lipsesc glumele lui şi hazul lui de necaz, şi poveştile de pe drumurile noastre nesfârşite, şi bineînţeles, textul acesta excepţional a lui Assous pe care ne place să-l jucăm.

Am fost pe rând, ba îngrijoraţi, ba încrezători, apoi iar sceptici, însă cred că amândoi am ştiut că nu se poate termina viaţa acestui spectacol brusc. Asta nu. Aşa că, într-o bună zi, acest minunat om, care e Florin, m-a sunat şi mi-a spus că el a luat textul în braţe şi l-a repetat, singur, acasă. Şi m-a sfătuit să fac acelaşi lucru pentru că el crede că nu mai e mult şi vom juca. Nu exista încă în acel moment această variantă, de a juca la Grădina de Vară a Teatrului Constantin Tanase. A fost ca o premoniţie, ca o fericită intuiţie ….şi iată că visul nostru e pe cale să se împlinească“, a delcarat entuziasmată Medeea Marinescu.