Ce se întâmplă dacă ții ceapă tăiată în frigider, de fapt. Mitul a fost demolat de specialiști
Unele fructe și legume nu se depozitează în frigider, pentru a nu se altera. Nu se încadrează și ceapa. Potrivit unui cercetător din Canada, nimic din compoziția acestei legume nu o face susceptibilă de a atrage bacterii mai mult decât orice altă legumă proaspătă.
Ținem ceapa tăiată în frigider sau nu? Mitul, demontat de specialiști
Mii de oameni sunt de părere că ceapa lăsată de pe o zi pe alta în frigider este ”un magnet pentru baterii” și devine otrăvitoare pentru organism la câteva ore după tăiere, chiar dacă se află într-o salată sau ca atare pe farfurie. Fals! Potrivit cercetătorului Joe Schwarcz, doctor în chimie și profesor universitar în Canada, această legumă conține enzime care produc acid sulfuric, ceea ce o ajută să o transforme într-un mediu ostil creșterii germenilor.
Aceleași proprietăți ajută și căile respiratorii și alte organe după consumul ei. Așadar, nimic din compoziție nu o face susceptibilă de a atrage bacterii mai mult decât orice altă legumă proaspătă.
De unde a venit panica?
Alertele asupra cepei au la origini superstiții de pe continentul american și datează încă din anul 1500. Potrivit lor, o jumătate de ceapă pusă în fiecare cameră sau din colț în colț ar fi oprit ciuma bubonică. Mitul s-a propagat în SUA. Acum, site-ul guvernamental al Institutului Național american de Sănătate atrage atenția asupra cepei doar cu privire la un lucru: poate cauza balonare.
Evoluție sau involuție? Drogurile din bucătărie
Ceva nu a mers bine în evoluția umanității, cel puțin în ultimii 30 de ani. Succesul economic a venit odată cu eșecul fiziologic. În vreme ce milioane de oameni mor de foame, alte milioane mor din cauză de prea mult. Din anii ’80 încoace, obezitatea s-a triplat în Europa. Suntem în trend și noi, 30% dintre români fiind obezi, iar 20% supraponderali. Îngrijorător este că numărul copiilor supraponderali a crescut cu 18% în ultimii 10 ani, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
Stresul și poluarea au rolul lor în această problemă, însă medicii pun pe primul loc excesul de mâncare, combinat cu sedentarismul. Zahărul ar fi responsabil pentru toate, dat fiind că dă dependență. Am învățat din tată în fiu că ceva dulce îți dă energie și e indispensabil copiilor sau sportivilor. E hrană pentru creier și mușchi. Problema este că deja mâncăm prea mult zahăr.