Ce se întâmplă dacă te speli pe cap cu bicarbonat de sodiu timp de o lună. Multe românce folosesc acest truc

de: Andrei Simion
04 08. 2023

Doamnele nu duc  lipsă de sugestii despre cum să obțină un păr frumos, iar folosirea bicarbonatului de sodiu face parte din tendința ”fără șampon”. Cu toate acestea, utilizarea bicarbonatului de sodiu pentru păr poate să nu fie sigură. Dar, îți explicăm în cele ce urmează ce se întâmplă dacă te speli pe cap cu bicarbonat de sodiu timp de o lună.

Tendința ”fără șampon” a prins peste tot

Tendința ”fără șampon” se pare că a prins la mai toate doamnele și domnișoarele, și nu numai. Din ce în ce mai multe persoane renunță la șamponul convențional în favoarea unei alternative mai naturale.

De ce? Practic, părul conține uleiuri naturale care îl mențin condiționat și sănătos. Acesta este motivul pentru care mulți coafori recomandă să îl speli o dată la două zile.

Șamponul poate îndepărta aceste uleiuri naturale care lucrează din greu pentru a menține scalpul sănătos.

Vezi și: Trucul coafezelor pentru spălarea pe păr. Poți s-o faci acasă, nu mai trebuie să mergi la salon

Aici intervine tendința ”fără șampon”. În loc să folosești șampon și balsam încărcate cu substanțe chimice.

Această metodă sugerează să îți speli părul cu un amestec de bicarbonat de sodiu și apă, apoi să îl condiționezi cu oțet de mere pentru a reduce daunele și a regla producția naturală de ulei.

Dar, deși practica a prins, multți se întreabă ce se întâmplă dacă te speli pe cap cu bicarbonat de sodiu timp de o lună? Vom încerca să îți explicăm ce se întâmplă.

Este sigur să folosești bicarbonat de sodiu pe păr?

În timp ce dovezile anecdotice sugerează că bicarbonatul de sodiu ajută la curățarea părului, comunitatea medicală este indecisă dacă acest lucru este sănătos.

Cu toate astea, există anumite beneficii, precum faptul că bicarbonatul de sodiu dizolvat în apă ajută la îndepărtarea oricărei acumulări de uleiuri, săpunuri și alte ingrediente din produsele tipice de îngrijire a părului.

Prin îndepărtarea acestor acumulări, bicarbonatul de sodiu poate lăsa părul curat ca lacrima, strălucitor și moale.

Vezi și: Pericolul ascuns în sticlele cu șampon. Poate fi motivul pentru care îți cade prea mult păr

De asemenea, consistența sub formă de pudră a bicarbonatului de sodiu îl face un exfoliant, așa că poate ajuta la îndepărtarea pielii uscate de pe scalp.

Persoanele îngrijorate de aditivii din șampoanele din comerț, sau de cost, pot prefera bicarbonatul de sodiu ca alternativă.

Unele persoane își clătesc părul cu oțet de cidru de mere după ce l-au spălat cu bicarbonat de sodiu. Bicarbonatul de sodiu are un pH ridicat, iar clătirea cu oțet este o încercare de a restabili echilibrul natural al pH-ului scalpului.

Vezi și: Ce se întâmplă dacă îţi speli părul invers. Vei face şi tu aşa de acum, e trucul anului

O persoană poate încerca această tehnică în fiecare zi, dar mulți o folosesc o dată pe săptămână. Unele persoane care se spală cu bicarbonat de sodiu raportează rezultate bune. Cu toate acestea, dovezile științifice nu le susțin.

De cealaltă parte, există și ceva posibile riscuri, și asta datorită compoziției sale abrazive. Bicarbonatul de sodiu este un bun agent de curățare pentru grătare, aragazuri și chiuvete din oțel inoxidabil. Cu toate acestea, cristalele mici de bicarbonat de sodiu pot fi prea dure pentru păr.

Riscurile utilizării de bicarbonat de sodiu pe păr

Bicarbonatul de sodiu este, de asemenea, mult mai alcalin decât șampoanele din comerț și are un nivel de pH mai ridicat decât cel al scalpului.

  • Uscarea părului: În timp ce bicarbonatul de sodiu curăță bine, acesta poate, de asemenea, să priveze părul de uleiurile naturale, ceea ce poate duce la uscăciune.
  • Ruperea părului: Bicarbonatul de sodiu este un tip de sare și este format din cristale mici, abrazive.
  • Iritarea scalpului: Bicarbonatul de sodiu poate, de asemenea, să irite scalpul. Nu este recomandat persoanelor cu scalp uscat, piele uscată sau cu afecțiuni precum eczema.

 

Bicarbonatul de sodiu are un pH de aproximativ 9

Concluzie

Bicarbonatul de sodiu are un pH de aproximativ 9, ceea ce este considerat un alcalin puternic sau o bază. pH-ul scalpului și al restului pielii este de aproximativ 5,5.

Cercetările sugerează că utilizarea unui produs cu un pH mai mare de 5,5 poate deteriora scalpul.

Produsele cu un nivel mai ridicat de pH pot, de asemenea, să crească electricitatea statică și frecarea dintre fibrele de păr. Acest lucru poate deteriora fibrele și poate duce la apariția încrețirii.

În cele din urmă, bicarbonatul de sodiu deschide cuticulele părului, ceea ce determină absorbția apei. În timp ce o anumită umiditate este bună pentru păr, prea multă absorbție îl poate slăbi.