Ce se întâmplă dacă mergi machiată la RMN. Un medic publică imagini șocante
De cele mai multe ori femeile vor să fie cochete peste tot pe unde merg. Fie că merg la piață, la o cafea cu prietenele, și chiar la medic, se machiază. Se pregătesc să arate ca adevărate doamne, indiferent de locul unde vor să ajungă într-o zi anume. În cazul pacientelor care apelează la controlul RMN, medicii spun că machiajul afectează considerabil pacienta. De ce, aflăm împreună.
Ce spun specialiștii despre machiaj și controlul RMN
Siguranța este principala preocupare a medicilor, în general, dar și în cazul celor care se ocupă cu controlul RMN. Marea majoritate a acestora își iau toate măsurile posibile pentru a se asigura că pacienții sunt în siguranță pe tot parcursul scanărilor. Unele dintre măsurile pe care le iau pot părea extreme, dar există un motiv întemeiat pentru asta.
De exemplu, știați că nu trebuie să purtați machiaj la o întâlnire pentru o scanare RMN? Medicii specialiști recomandă pacientelor care merg la coontrolul RMN să nu meargă machiate. Există și o motivație reală în spatele acestei condiții.
”Riscul de daune permanente este extrem de redus. De cele mai multe ori senzațiile de arsură sau înțepături pot fi controlate cu prosoape umede peste tatuaj. Dacă există tatuatori care fac asta cu oxid de fier mai mare, trebuie să li se spună să nu facă asta.”, recomandă un medic român rezident neurochirurg pe Facebook.
Acest lucru se datorează faptului că machiajul conține adesea urme de metal. „Machiajul permanent” determină arderea fețelor femeilor la controlul RMN, spun specialiștii. Deoarece machiajul este creat folosind minerale, aproape fiecare tip de machiaj conține un anumit tip de metal. Unii pacienți pot face o scanare CT, dar în unele situații nu există o alternativă la RMN.
Metalul este utilizat în coloranți și pulberi sintetice, astfel încât pulberea periată, cremele pentru piele, fardul de ochi și rujul conțin cantități mai mari. Chiar și fixativul poate conține urme de metal, spun specialiștii.
Medicii specialiști nu recomandă machiajul
Recomandarea medicilor este să nu purtați machiaj în ziua în care aveți programt controlul RMN, sau dacă chiar v-ați machiat să-l îndepărtați înainte de scanare. În generlar scanerele RMN sunt dispozitive foarte puternice care foloses magneți puternici.
Dacă chiar și particule minuscule de metal sunt prezente în timpul scanării RMN, acestea pot face mai mult decât să afecteze negativ calitatea imaginilor scanate. De asemenea, particulele ar putea încălzi și arde pielea.
”Pacienții trebuie să îndepărteze toate obiectele metalice, inclusiv bijuterii, ceasuri, agrafe pentru păr, fermoare, aparate auditive și carduri de credit. înainte de a intra în camera de scanare. Și mai ales dacă pacientul este programat pentru controlul RMN la cap sau la gât. Poate machiajul să afecteze calitatea RMN-ului până într-atât încât să altereze precizia neuronavigației?
Din păcate, așa cum o demonstrează imaginile alăturate, răspunsul este ”DA”. Așa că vă recomand cu căldură să renunțați la machiaj înainte de RMN. Cât despre ”Nu m-am machiat, e doar puțin rimel”…tocmai rimelul este cel care dă cele mai mari artefacte.”, spune medicul Ciobotaru Georgian, medic rezident neurochirurg.
Cosmeticele permanente, o formă de tatuare în jurul ochilor și buzelor, cresc în popularitate. Dar câmpul magnetic produs de un RMN, imagistica prin rezonanță magnetică, poate induce un curent electric în cerneală dacă conține oxid de fier. Acest lucru poate încălzi pielea, în special în zonele sensibile din jurul ochilor și buzelor.