Ce se întâmplă cu salariile în 2022, de fapt. Schimbare majoră în mai multe domenii

de: Ștefan R. Apostol
02 11. 2021

Deși situația în România este una fără precedent, cu o criză economică care se adâncește, cumulată cu cea politică, două studii arată o creștere, de cel puțin 8 procente, la salariile din 2022. Datele au fost relevate într-un studiu intitulat „PayWell 2021 Survey” și a fost realizat de PwC Romania, și un altul realizat de EXEC-EDU.

În 2022 salariile cresc cu 8,11% conform PwC Romania

Studiul în cauză se referă la creșterile pentru salariile din 2022 din mediul privat, și nicidecum în cel de stat. PwC România spune că salariile brute din sectorul privat din România vor crește în medie cu 8,11% în 2022, după ce au crescut cu 8,94% în acest an.

Aceste creșteri la salariile pentru anul viitor, raportate în acest an, sunt aproape de două ori mai mari decât cea estimată anterior de companiile respondente în 2020, într-o perioadă de incertitudine economică, a declarat PwC România în Sondajul PayWell 2021.

„Liderii de afaceri au avut așteptări pesimiste în prima jumătate a anului trecut când au estimat un impact mult mai sever al crizei asupra economiei globale. Pe măsură ce restricțiile care limitau activitatea au fost ridicate, efectele negative asupra economiei s-au redus.

Companiile au reușit să acorde creșteri salariale mult mai mari decât au estimat la începutul crizei de sănătate”, declară Dinu Bumbacea, partenerul de management al PwC România.

Studiul de piață mai arată că sectorul industrie a înregistrat cea mai mare creștere salarială medie în 2021, de 13,66%, urmat de sectorul farmaceutic cu o creștere de 10,51%, retail cu 8,2% și bancar cu 8,01%.

Cea mai mare creștere a salariilor brute din acest an s-a înregistrat în departamentele de vânzări, servicii administrative, infrastructură și IT ale companiilor respondente. Pe categorii de salariați, la nivelul „experților” s-au înregistrat creșteri peste medie, alți specialiști și personal slab calificat precum muncitori, operatori, înregistrând o creștere apropiată de media pieței. Cele mai mici creșteri din acest an au fost în categoria top management.

Anul viitor, un an greu pentru angajări

Un alt studiu, realizat de cei de la EXEC-EDU, liderul pieţei de exe, spune că anul viitor, deși un al creșterilor la salariile pentru 2022, va fi unul greu în angajarea de specialiști, procentul celor sceptici fiind de 78%, de cealaltă parte, un procent de 19% fiind de părere că procesul de angajare în diferitele domenii de business va fi mai ușor.

Același studiu EXEC-EDU mai spune că intervievații, manageri din diferitele business-uri, sunt de părere că salariile vor crește anul viitor, procentul celor optimiști fiind de 59%. Un alt procent, de 34%, sunt mai pesimști, spunând că nivelul salariilor va rămâne similar cu 2021.

„Ritmul pandemiei a încetinit la nivel global. Managerii români sunt de părere că piaţa muncii, care a fost uşor blocată în acest an, va apăsa pedala de acceleraţie anul viitor. Selecţia şi recrutarea candidaţilor în roluri de management care să deţină noile competenţe impuse de pandemie este o provocare pentru majoritatea companiilor.

Acest trend al pieţei este reflectat în cererea în creştere pe care o avem pentru programele de management. Este esenţial ca managerii să deprindă noi competenţe atât de necesare astăzi, printre care spirit antreprenorial, agilitate, gândire critică, rezilienţă sau inteligenţă emoţională”, declară Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU, conform Mediafax.