Ce se întâmplă cu preșcolarii și copiii din clasele primare dacă București intră în carantină

de: Ana Chivu
23 03. 2021

Se zvonește că Bucureștiul urmează să intre în carantină. Care va fi situația preșcolarilor și a copiilor din clasele primare în cazul în care acest scenariu ar intra în scenă? Minstrul Educației vine cu mai multe detalii.

Bucureștiul ar putea intra în carantină: care va fi traseul preșcolarilor și copiilor din clasele primare?

Noul posibil context indică faptul că Bucureștiul ar urma să intre în carantină, iar lucrurile să devină cu atât mai radicale. Până la noi „ordine”, preșcolarii și copiii din clasele primare vor merge la școală, până când localitatea intră oficial în carantină.

Amintim că județul a depășit incidența de 6 la mie. Ministrul Educației a precizat că a stabilit alături de ministrul Sănătății modificarea ordinului care sabilește scenariile pentru școli.

Sorin Cîmpeanu a anunțat că vor fi menținute cele trei scenarii, dar scenariul roșu nu se va limita la incidența de 3 până la 6 la mie, ci va fi de la 3 la mie până în momentul în care se va intra în carantină. În scenariul roșu, preșcolarii și elevii din clasele I – IV merg la unitățile de învățământ.

În privința celor care termină anul acesta clasa a VIII-a, oficialul a anunțat că se dorește ca examenul național să se desfășoare cu prezență fizică, la datele stabilite, pe motivul asigurării predictibilității.

„Având în vedere agravarea sistuaţiei epidemiologice, vom lua în considerare modificarea structurii anului şcolar, în aşa fel încât printr-o prelungire a vacanţei de primăvară să reprogramăm, dacă va fi cazul, examenele naţionale. Cert este că ne dorim ca ele să fie organizate cu prezenţă fizică, pentru a asigura relevanţa acestor examene naţionale”, a mai afirmat Sorin Cîmpeanu.

  • Date la zi București: rata de incidență COVID-19 a ajuns azi, 23 martie, la 6.22 la mie.

Capitala, la un pas de carantină generală

„Trebuie să aşteptăm să se pronunţe specialiştii, de la DSP, INSP. Va exista şi o întrevedere cu prefectul de Ilfov, premierul, ministru de Interne. Mâine aştept o analiză pe toate elementele. O propunere în sine nu a fost făcută. Am discutat diferite scenarii, pe datele din pandemie, rata de infectare, mortalitate, care este traficul între Bucureşti şi judeţele limitrofe, traficul de weekend. Nici dacă atinge 6% nu înseamnă că intră automat în carantină, se face cu propunrea DSP, apoi facem comitetul pentru situaţii de urgenţă”
Alin Stoica, prefectul Bucureștiului (Sursa: Digi Fm)

„Tot ce înseamnă măsuri de închidere a şcolilor, a activităţilor economice cum sunt mall-urile, sunt măsuri obligatorii, care urmează nişte acte normative, care sunt emise de autorităţile naţionale. La această discuţie între premier şi primari am încercat să găsim acele măsuri efective, dincolo de partea legislativă de reglementare, care să evite carantinarea Bucureştiului. Sunt două chestiuni: o înăsprire normativă acolo unde nu se respectă lege şi controlul pe măsurile care există în acest moment, iar în cazul Primăriei Capitalei este vorba despre Poliţia Locală şi transportul în comun”
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei