Ce se întâmplă cu pensiile românilor înainte de Paște. Măsuri fără precedent pentru acest județ
Suceava, unde s-au înregistrat peste un sfert din totalul cazurilor de COVID-19 din țară, a intrat în carantină totală pe 30 martie. Ce se va întâmpla cu pensiile înainte de Paște, pe perioada stării de urgență. Directorul Poștei Române a venit cu detalii în privința cetățenilor din ”Lombardia României”.
Măsuri fără precedent. Ce se întâmplă cu pensiile românilor înainte de Paște
În data de 30 martie 2020 ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat ORDONANȚA MILITARĂ nr. 6 din 30.03.2020 privind instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava, a unor comune din zona limitrofă, precum și a unei zone de protecție asupra unor unități administrativ-teritoriale din județul Suceava. Comunele limitrofe sunt Adâncata, Salcea, Ipotești, Mora, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.
- Va fi permisă intrarea și ieșirea transportului de marfă, a persoanelor care nu locuiesc în zonă, dar desfășoară activități economice.
- Firmele de transport feroviar de persoane nu vor vinde bilete pentru transportul călătorilor în zona carantinată.
- Accesul pe aeroportul din Suceava este permis doar pentru zboruri cu aeronave de stat, transport marfă, umanitare și care asigură asistență medicală de urgență.
- CJ Suceava și primarii din zona de carantinare și de protecție vor lua măsuri pentru a asigura asistență socială și aprovizionarea cu hrană a celor care nu se pot deplasa.
„La Suceava vom aplica o metodă deosebită”
Condițiile cetățenilor din România, dar mai ales din Suceava, au ridicat multe semne de întrebare în privința pensiilor. Cu răspunsuri a venit Horia Grigorescu, directorul Poștei Române, care i-a asigurat pe vârstinicii din țară, și mai ales pe cei din Suceava, că își vor primi banii la timp.
Oficialul a declarat că în Suceava va fi vorba, cel mai probabil, de micșorarea programului pentru oficiile poștale. Cert este că în această localitate se va aplica o măsură specială pentru distribuirea pensiilor.
„Stați liniștiți, venim noi la voi, toți românii își vor primi pensiile înainte de Sărbători. În municipiul Suceava va fi vorba, cel mai probabil, de micșorarea programului pentru oficiile poștale. Și rog pe toți oamenii să fie atenți la site-ul nostru pentru a ști care este programul oficiilor. Avem toate măsurile de precauție luată. La Suceava vom aplica o metodă deosebită pentru distribuirea pensiilor”, a spus Horia Grigorescu, la Antena 3.