Ce se întâmplă cu Nikita. Fiica cea mare a vedetei face lumină: „S-a prăbușit din picioare” EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
04 08. 2022

Mihaela Ispas, vedeta de televiziune cunoscută în România sub numele de scenă Nikita în urmă cu mai bine de 20 de ani, traversează o perioadă foarte dificilă a vieții sale. La aproape 48 de ani, Nikita se află de câteva zile internată într-un  spital din Malaga, Spania, acolo unde trăiește de câți ani buni, împreună cu fetele sale, Cristina și Vanessa.

Ce se întâmplă cu Nikita

„Mama se află internată în spital de duminică după-amiază. Se afla pe stradă când s-a prăbușit din picioare, dintr-o dată!”, a declarat pentru IMPACT.RO, fata cea mare a Nikitei, Cristina, care are doar 13 ani.

Ea nu a putut da prea multe amănunte despre starea de sănătate a mamei sau despre anturajul acesteia atunci când a intervenit nefericitul accident.

„Nu cunosc amănunte despre starea de sănătate a mamei. Știu doar că este în comă. Mai multe lucruri nu au vrut să-mi spună medicii. Sunt totuși un copil de doar 13 ani!”, a adăugat Cristina pentru Playtech.

Ea a lăsat să se înțeleagă că de duminică seara, ea și sora sa mai mica, Vanessa, locuiesc mai mult singure.

„De noi are grijă o prietenă a mamei, Ana. Sau alte cunoștințe comune. Dar nu știu ce se va întâmpla cu noi dacă mamei i se întâmplă ceva grav!”, a sunat grija cea mare a fetei Nikitei.

Cristina mai spune că din ziua nefericitului incident merge zilnic la spital în încercarea de a afla noi amănunte despre starea de sănătate a mamei sale, dar accesul ei e oarecum îngrădit, chiar dacă e rudă apropiată a pacientului, din pricina vârstei sale foarte mici. Micuța crede că starea actuală de sănătate a mamei e influențată de stresul și viața dificilă prin care mama sa a trecut, cel mai probabil în anii tinereții.

S-a mutat în Spania, în urmă cu 15 ani

Ea nu a menționat nimic despre vreo rudă mai apropiată sau despre bunica sa, mama Nikitei, despre care se credea la un moment dat că a părăsit și ea România, alături de fiica sa. Cristina a mai menționat că-și petrece mare parte a timpului rugându-se alături de sora ei mai mică, Vanessa, pentru sănătatea mamei. Dar și pentru întreaga lor familie, pe care și-o dorește cât mai curând reîntregită!

E foarte probabil ca Nichita să fi traversat un atac cerebral, iar medicii să-i fi indus în mod intenționat starea de comă în încercarea de a o trata cât mai bine posibil. Dar Cristina precizează că nu are un diagnostic din partea medicilor ce-i tratează părintele.

Nikita alesese cu circa 15 ani în urmă să-și refacă viața în Spania, după ce la un moment dat nu mai găsise nicio soluție în propria țară. Ea a devenit chiar mamă în țara sa de adopție, deși mai târziu avea să mărturisească că nu se văzuse vreodată în ipostaza de părinte.

„Am plecat de jos, inclusiv în Spania. Locuiesc în Malaga, lucrez la primărie și am casa și mașina mea. Ce-mi pot dori mai mult?! A fost o vreme în care nu m-aș fi declarat mulțumită cu așa ceva, dar a trecut demult.

Acum sunt o femeie în toată firea, care nu-și dorește altceva decât să-și crească copiii și să-și vadă în liniște de propria viață!”, mărturisea Nikita, pentru IMPACT.RO în urmă cu aproape trei luni.