22 iul. 2021 | 17:02

Ce se întâmplă cu măștile în școli, din septembrie 2021. Ioana Mihăilă a făcut anunțul zilei

News
Ce se întâmplă cu măștile în școli, din septembrie 2021. Ioana Mihăilă a făcut anunțul zilei
Ce se întâmplă cu măștile în școli, din septembrie 2021. Ioana Mihăilă a făcut anunțul zilei

Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă a vorbit despre măsura purtării măștii de protecție în rândul elevilor. Ei urmează să revină la școală, din toamnă, fizic și mulți s-au întrebat dacă vor mai fi nevoiți sau nu să poarte măști.

Ce se întâmplă cu măștile în școli, din septembrie 2021

Ioana Mihăilă a lămurit situația privind purtarea măștilor de protecție în rândul elevilor care vor reveni la școală din toamnă.

Potrivit ministrului Sănătății, copiii și adolescenții vor trebuie să poarte mască atât în interiorul clasei, cât și a unității de învățământ.

Măsurile de protecție rămân în vigoare, iar Ioana Mihailă a cerut cadrelor didactice să se vaccineze împotriva covid-19.

„E important să continuăm să aplicăm acele măsuri care s-au dovedit eficiente, cum este purtatul măştii în spaţiile închise, cum este ventilaţia permanentă şi igiena mâinilor.

În acest sens, am solicitat Institutului Naţional de Sănătate Publică un punct de vedere care va fi transmis Ministerului Educaţiei, referitor la ce măsuri ar trebui a fi luate din toamnă pentru a diminua cât mai mult riscul acesta de propagare a infecţiei în şcoli”, a declarat ministrul Sănătății.

Ea a mai spus că în privința elevilor nevaccinați nu au fost gândite alte măsuri, decât cele generale, de igienă și de purtare a măștii de protecție.

Ce se întâmplă cu profesorii nevaccinați

Cât despre profesorii nevaccinați, Ioana Mihăilă a declarat că prezintă un risc mai mare de a contracta infecția.

„Acolo e foarte important de reţinut că aceste cadre didactice nevaccinate sunt la mai mare risc de a contracta ele însele infecţia. Trebuie să conştientizăm însă, că 20-50% din aceste persoane ajung să se infecteze cu tulpina Delta. Mesajul de transmis în acest moment cadrelor didactice este să vaccineze pentru protecţia în special a lor”, a declarat ministrul Sănătății.

Ea a fost întrebată dacă se va ajunge la obligarea testării de covid-19 din banii profesorilor, așa cum se întâmplă în rândul personalului medical.

„În acest moment am purtat discuţii preliminare cu Ministerul Educaţiei, dar nu avem agreat, sau o formă finală prin care să instituim anumite măsuri pentru cadrele didactice”, a completat ministrul.

Ce spune ministrul Educației despre vaccinarea cadrelor didactice

În aceeași notă, ministrul Educației a îndemnat profesorii să se vaccineze, în ideea de a nu exista constrângeri privind înlocuirea lor sau interdicția de a intra în clase.

„Atât timp cât în țară avem învățământ simultan, în care în aceeași clasă sunt elevi de clasa a II-a cu elevi de clasa a III-a, cu elevi de clasa a V-a și cu elevi de clasa a VII-a,

pentru că avem învățământ simultan și cu patru clase simultane și nu avem profesori calificați, apreciați și singuri care este posibilitatea să fie înlocuiți profesorii care nu sunt vaccinați: zero!

Este nevoie de profesori în școală. De asta ne dorim să convingem colegii cadre didactice să se vaccineze și nu să mergem cu constrângeri de genul înlocuire sau interdicție de a intra în clasă”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar AZI de Sfântul Ștefan pentru a-ti merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
10 + 1 Sfaturi pentru curățenia de după Crăciun
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro