Ce se întâmplă cu jandarmerița Ștefania, la un an de la protestele din 10 august. A plecat de la Brigada Specială
Jandarmerița Ștefania, care a trăit clipe de coșmar la protestul din 10 august 2018 din Capitală, a făcut schimbări importante în cariera ei. La un an de la acel protest, tânăra a luat decizia de a părăsit structura în care activa în acea perioadă și a luat măsuri drastice împotriva agresorilor ei.
Ce a decis jandarmerița Ștefania, după protestul din august 2018
10 august 2018 rămâne data unui important protest de mare amploare desfășurat în România. Protestul Diasporei împotriva Guvernului a strâns un număr mare de oameni în Piața Victoriei din Capitală, oameni care și-au strigat nemulțumirile, însă a atras și numeroase incidente.
Într-o astfel de situație s-a regăsit și o femeie jandarm, pe nume Ștefania, venită în Piața Victoriei alături de colegii ei să asigure ordinea și liniștea publică. Lucrurile au luat însă o întorsătură urâtă pentru ea. Tânăra a fost bătută cu bestialitate și dezarmată de unii dintre cei aflați la miting.
Momentele de coșmar și-au lăsat puternic asupra Ștefaniei, ea mărturisind că acel episod a traumatizat-o. În urma celor întâmplate, ea a ajuns de urgență la spital, însă, din fericire, nu au existat urmări grave. Clipele îngrozitoare trăite la protestul din august 2018 au determinat-o pe Ștefania să ia decizii importante în ceea ce privește activitatea ei profesională.
Ce măsuri a luat Ștefania împotriva agresorilor ei
La vremea respectivă, Ștefania făcea parte din Brigada Specială de Intervenție ”Vlad Țepeș” a Jandarmeriei. Ea a fost chemată, pe 10 august 2018, alături de colegii de la Jandarmerie, să restabliească ordinea în Piața Victoriei. Potrivit wowbiz.ro, la un an de la acel eveniment, Ștefania a fost mutată de la Brigada Specială de Intervenție. Acum, ea figurează că face parte din Batalionul 5 al Jandarmeriei Române.
În plus, femeia jandarm a luat măsuri împotriva agresorilor săi. Conform informațiilor prezentate de wowbiz.ro, Ștefania N. și colegul ei, Cristian F. s-au constiuit în părți civile în procesul penal împotriva celor 7 ultrași care apar pe camerele de filmare lovind-o pe jandarmerița căzută la datorie. Dintre aceștia, doi au fost trimiși în judecată pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În plus, cei doi jandarmi solicită despăgubiri de 200.000 euro (100.000 euro fiecare) de la cei care i-au lovit.