Ce se întâmplă cu dosarul pentru droguri pe numele soțului Andreei Bălan. Răsturnare de situație
Fostul partener de viață al Andreei Bălan s-a lăudat că a scăpat de dosarul penal deschis pe numele său, după ce a fost depistat la volan în timp ce se afla sub influența drogurilor. George Burcea se pare că este departe de a fi scăpat de ancheta procurorilor.
Iată ce se întâmplă cu dosarul pentru droguri pe numele soțului Andreei Bălan
Potrivit unor surse din mediul judiciar, citate de cancan.ro, dosarul penal ce-l vizează pe George Burcea își urmează cursul firesc, iar ancheta se află în plină desfășurare, sub atenta supraveghere a unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.
”Nici vorbă de așa ceva. E în lucru, pe masa procurorilor. Dosarul se instrumentează, iar ancheta pare să fie în plină desfășurare”, a declarat un om al legii pentru sursa mai sus menționată.
Ce ar putea păți actorul George Burcea, dacă va fi găsit vinovat? Ei bine, regizorul riscă să ajungă în spatele gratiilor. Potrivit articolului 87 din Codul Rutier, astfel de fapte se pedepsesc cu închisoare de la unul la cinci ani.
”Articolul 87 din Codul Rutier:
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai şi care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora”.
Procurorii au probe solide împotriva lui George Burcea. „În jurul orei 10.00, în timp ce rula cu autoturismul pe B-dul Eroilor din orașul Voluntari, pe sensul către municipiul București, numitul B.G.V. a fost oprit de un echipaj de poliție din cadrul IPJ Ilfov-Serviciul Rutier, împrejurare în care acesta a fost testat cu aparatul Drager Drug Test 5000, rezultatul testării indicând o valoare pozitivă a cocainei, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus către o unitate spitalicească în vederea recoltării probelor biologice de sânge”, au explicat procurorii.