Ce se întâmplă cu Cristina Cioran pe ultima sută de metri cu sarcina: ”Doamna doctor mă sună zilnic”

de: Iulia Statie
02 07. 2021

Cristina Cioran se pregătește să aibă parte de cea mai importantă întâlnire din viața ei! Vedeta va aduce pe lume o micuță fetiță în luna septembrie, așa că medicul ce are grijă de aceasta nu uită să o verifice în fiecare zi pentru a se asigura că mama și copilul sunt bine.

Cristina Cioran trece prin clipe grele: ‘Mă frământă’

Vedeta a decis să nască prin cezariană, dar se teme de tot ce va urma în perioada următoare. Aceasta s-a asigurat că își face toate poftele pentru ca fetița ei, ce va primi numele de Ema, o să fie bine. Cristina Cioran a dezvăluit că sarcina evoluează perfect, iar după ce va aduce bebelușul pe lume, se va asigura că o să revină la silueta sa.

„Fac cezariană, pentru că am un fibrom. Doamna doctor mă sună zilnic. Dar eu sunt foarte emotivă, irascibilă în perioada asta. Mă frământă, pentru că nu știu dacă o să mă descurc cu plânsetele copilului. Mă simt ca un butoiaș care se rostogolește. Mi s-au umflat și picioarele de câteva zile.

Mi-am făcut toate poftele de la care mă abțineam. O să mă abțin după de la mâncare. Până acum totul evoluează perfect, totul e în parametrii. Am fost și la mare. Noul Năvodari e superb, am stat și la soare.”, a mărturisit Cristina Cioran într-o emisiunea TV.

Cristina Cioran abia așteaptă să devină mămică. De ce nu a apelat la tratamente

Chiar dacă se află la o vârstă înaintată și se confruntă cu temeri privind sarcina, Cristina Cioran a dezvăluit că nu a apelat la niciun tratament pentru a rămâne însărcinată. Vedeta și iubitul ei abia așteaptă să devină părinți, așa că toate lucrurile bune ce li se întâmplă au venit de la sine. Blondina nu a forțat lucrurile, așa că destinul a adus-o față în față cu o etapă superbă din viața ei.

„Ne-am dorit foarte tare amândoi şi am avut câteva încercări şi, într-un final, am reuşit să obţinem o sarcină. Nu am apelat la tratament pentru că nu a fost nevoie. Dacă ar fi fost, probabil că apelam sau încercam să mergem şi în acea direcţie.

De ce abia acum? Aşa a fost să fie. Eu în nicio relaţie nu am forţat lucrurile, chiar dacă eu îmi doream altceva decât partenerul meu. Am vrut ca totul să vină de la sine. Şi când a fost scris, atunci s-a întâmplat, pentru că eu nu cred în întâmplări, ci în destin.”, a spus Cristina Cioran într-un interviu pentru Click!.