Ce se întâmplă cu cei 1.500 de lei pentru creşă şi grădiniţă. Vești proaste pentru milioane de părinți
Statul român este pus pe tăieri, o arată și ultimul proiect inițiat de Ministerul de Finanțe într-o nouă Ordonanță de Urgență. Aferent acestei OUG, Ministerul de Finanțe publică și o notă de fundamentare în care explică decizia. În aceeași notă se enunță clar și care sunt fondurile care vor fi tăiate, odată ce va fi apropabă ordonanța.
Ministerul de Finanțe taie subvențiile pentru creșe și grădinițe
UPDATE: Guvernul a decis suspendarea posibilității firmelor plătitoare de impozit pe profit de a acorda angajaților 1500 de lei pentru creșă sau grădiniță, sumă pe care statul o compensa, ulterior. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 29 martie.
Ministerul Finanțelor a explicat motivele pentru care a suspendat legea, menționând că noile reguli fiscale s-au dovedit insuficiente pentru a permite aplicarea lor, având „un caracter discriminatoriu”.
La nivelulu instituției există în acest moment un poriect de Ordonanță de Urgență prin care mai multe insutrmente financiare, sub forma de subvenții vor fi sistate. Printre acestea se numără, conform notei de fundamentare, și subvențiile de 1.500 de lei acordate familiilor pentru creșe și grădinițe. Motivația din spatele acestei decezii, spune Ministerul de Finanțe, este impactul bugetar anual, suma fiind de aproximativ 4,5 milioane de lei.
”Mecanismul actual de scădere a plafonului fiscal de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil din impozitul pe profit datorat poate genera, la nivelul anual, un impact estimat asupra veniturilor bugetare de -4,5 miliarde lei.
Măsura de suspendare a aplicării prevederilor art. 25 alin. (4) i1)-i2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dispoziții introduse prin Legea nr. 239/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, conduce la anularea impactului bugetar de -4,5 miliarde lei, fără a genera impact bugetar asupra veniturilor estimate prin legea bugetară.”, se spune în Nota de Fundamentare a OUG, inițiat de Miniserul de Finanțe.
Subvențiile sistate de la 1 aprilie 2021
Prin noua Ordonanță de Urgență, Ministerul de Finanțe dorește suspendarea acestor subvenții încă de luna viitoare. Cu alte cuvinte familiile românilor nu vor mai beneficia de cei 1.500 de lei pentru creșe și grădinițe.
Ăsta este încă un semn, dacă mai era nevoie, de faptul că bugetul propus inițial de premierul Florin Cîțu este pe minus, și că se dorește tăierea majorității subvențiilor către populație, pentru nu avea un buget de austeritate.
Suspendarea acestor stimulente va fi, conform datelor din Nota de Fundamentare, până la data de 31 de cembrie 2021. După această dată urmează să se revină asupra deciziei, dacă va exista o redresare bugetară.
Ministerul de Finanțe declara că va îngheța salariile din sectorul public pentru a menține anul acesta deficitul bugetar în numerar la aproximativ 7,16% din produsul intern brut și pentru a asigura o creștere economică de 4,3%.
În 2021, salariile și compensațiile publice vor fi înghețate la nivelul sfârșitului anului 2020. Subvențiile pentru transportul studenților vor fi reduse, iar orele suplimentare pentru angajații de stat nu vor mai fi compensate financiar. Declarația făcută de Ministerul de Finanțe venea în februarie, pe marginea proiectului de buget 2021 dat publicității la acel moment.
La sfârșitul anului 2020, România avea în jur de 1.249 milioane de angajați din sectorul public. Aceștia reprezintă 22% din totalul angajaților din țară. Premierul Florin Cîțu a spus în repetate rânduri că realizarea bugetului pentru 2021 a fost o sarcină dificilă.
„Bugetul pentru 2021 întârzie puțin. Pentru că am cerut un lucru foarte important, și anume că subvențiile și cheltuielile publice să depindă de reformă.
Este foarte clar: nu se duc bani în niciun sector dacă nu văd aceste reforme care vin” declara Florin Cîțu pe 1 februarie.