Ce se întâmplă cu bursele elevilor în 2021. Guvernul Orban a decis deja
Noi informaţii despre ce se întâmplă cu bursele elevilor în 2021. După o lungă analiză, Guvernul Orban a decis deja sumele pe care le vor primi copiii.
Câţi bani vor primi elevii în 2021 pentru burse
Deşi Legea educaţiei naţionale care prevede ca Guvernul României să emită, anual, o hotărâre prin care să stabilească un cuantum minim pentru fiecare categorie de bursă există din 2019, nimeni nu a pus în aplicare până acum actul normativ. Aproape 70% dintre primarii nu acordă deloc sau oferă sume infime elevilor.
Din acest motiv, Consiliul Naţional al Elevilor a cerut Executivului să emită o hotărâre în acest sens şi să aloce resursele financiare necesare. Mai exact, este vorba despre bursele de merit, de studiu, de performanţă şi de ajutor social. În urma sesizării, ministrul Educației Monica Anisie și premierul Ludovic Orban au decis ca sumă minimă oferită elevilor să fie de 100 de lei.
“Pentru prima dată stabilim un cuantum minim de 100 de lei. Apoi, autoritățile publice locale vor putea să suplimenteze pentru acordarea burselor acest cuantum”, a declarat Anisie.
Ce au cerut elevii Guvernului
Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat autorităţilor următoarele cuantumuri minime:
– 9,45% din salariul minim pe economie pentru bursă de ajutor social.
– 10,15% din salariul minim pe economie pentru bursă de studiu.
– 11% din salariul minim pe economie pentru bursă de merit.
– 15% din salariul minim pe economie pentru bursă de performanţă.
“În această perioadă complicată, elevii din România au nevoie de măsuri de sprijin, pentru a putea să îşi continue parcursul educaţional. Aproape 36% dintre elevii României se află în risc de sărăcie şi excluziune educaţională. Pentru aceştia, educaţia online şi educaţia pe timp de pandemie reprezintă un vis frumos.
Solicităm Guvernului României respectarea prevederilor Legii 38/2019 şi adoptarea unei hotărâri de guvern privind aprobarea cuantumurilor minime pentru bursele şcolare, pentru a diminua discrepanţele din sistemul educaţional”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.