După o apariție recentă, mulți se întreabă ce se întâmplă cu amanta lui Vladimir Putin. Imaginile cu ea vorbesc de la sine, este imposibil de trecut cu vederea schimbarea uriașă prin care a trecut. Cum era de așteptat, teoriile nu au întârziat să apară.
Este cunoscută în lume ca amanta lui Vladimir Putin, însă unele voci susțin că Alina Kabaeva ar fi, de fapt, soția secretă a liderului de la Kremlin și că cei doi ar avea împreună trei copii. Zvonurile au luat amploare după ce a apărut în platoul unei emisiuni TV purtând un inel ce părea a fi o verighetă pe degetul inelar.
În ultima vreme, fosta gimnastă este tot mai prezentă în spațiul public, implicată într-o serie de proiecte. Se pare că totul face parte dintr-un plan de promovare a fostei gimnaste, dorindu-se sporirea influenței sale în Rusia. Pentru asta statul ar fi cheltuit milioane din trezoreria rusă.
Recent, amanta lui Vladimir Putin a făcut o vizită la Minsk, unde s-a întâlnit și a felicitat-o pe Irina Leparskaia, antrenoarea principală a echipei de gimnastică ritmică din Belarus. Kabaeva a purtat un costum impecabil, creație a unei renumite case de modă, însă nu hainele scumpe au atras atenția oamenilor.
Te-ar putea interesa și: Gestul făcut de Vladimir Putin la cea mai recentă apariţie în public. Specialiştii vorbesc din nou despre o boală gravă
Așa cum s-a întâmplat la ultimele sale apariții, oamenii au observat imediat că Alina Kabaeva a luat câteva kilograme în plus, cele mai mari diferențe văzându-se la nivelul feței, care este umflată, iar fruntea pare bombată.
Mulți susțin că aceste schimbări sunt, de fapt, rezultatul unor intervenții estetice nereușite. Cârcotașii au punctat că fosta gimnastă ar începe să semene cu Putin, întrebându-se dacă nu cumva au apelat la serviciile aceluiași chirurg.
„Gimnasta a devenit brusc foarte asemănătoare cu Putin, de parcă ar fi operată de același chirurg”, „Deci acesta este Putin în fustă și machiat!”, „Ceva cu care nu seamănă cu ea însăși, un Botox”, „De ce mi s-a umflat fața? Păducelul nu a făcut bine? Tipul a stors bani pentru vodcă?” , „Doamne, ce om înfricoșător. Nu o cană, ci un fund de cauciuc cu ochi” „Ce groază, a devenit urâtă” – sunt doar câteva dintre comentariile făcute de internauți.
Te-ar putea interesa și: Ce a putut divulga Alina Kabaeva despre Vladimir Putin. Motivul pentru care trăiește și ea cu frică