Ce se întâmplă când vom atinge vârful pandemiei. Ce măsuri vor lua autoritățile
S-a aflat ce se întâmplă când vom atinge vârful pandemiei de coronavirus, dar și ce scenarii iau în calcul autoritățile pentru această situație! Totul ține de cum au perceput românii mesajele autorităților de a rămâne în casă, de a nu merge la prieteni sau familie, de Paște. Președintele Klaus Iohannis a fost cel mai tranșant: ”dacă nu rămânem acasă, după sărbători vom avea înmormântări!”.
Ce se întâmplă când vom atinge vârful pandemiei
Doina Azoicăi, preşedintele Asociaţiei de Epidemiologie, a vorbit la Digi24 despre vârful pandemiei și despre cele două scenarii pe care le pregătesc autoritățile, în funcție de ce se întâmplă de Paște.
„Scenariul mai puţin optimist – nerespectarea măsurilor, abaterile de la reguli pot duce la o creştere a numărului de cazuri, o creştere exponenţială în săptămâna viitoare. Ce se poate întâmpla după cinci-şapte zile de la acest moment în care, din păcate, unii nu ţin cont de recomandări se va răsfrânge nu numai în cazuri de cazuri, ci şi cel de decese. Sper ca oamenii să fie conştienţi şi acest scenariu să nu fie valabil. Pentru că, altfel, există riscul de presiune mai mare asupra unităţilor medicale. Sper ca lumea să fie conştientă că totul depinde de fiecare în parte“, a precizat specialistul.
Care este scenariul optimist și ce măsuri au pregătite autoritățile
De cealaltă parte este „scenariul optimist – vom respecta aceste măsuri stricte, trebuie doar să fim consecvenţi în aplicare, ceea ce ar duce la o scădere a numărului de cazuri în 4 săptămâni, ceea ce ar putea duce la ţinerea sub control a situaţiei, se va trece treptat la revenirea la o normalitate de tranziţie”.
Doina Azoicăi spune că în perioada de tranziție se vor putea monitoriza mai atent numărul de cazuri şi limita rapid focarele de coronavirus care mai pot apărea. Epidemiologul spune că în cazul în care românii stau în cse de Paște, cea mai plauzibilă perioadă pentru a putea trece treptat la viața normală, cea de dinainte de pandemie, s-ar putea face prin luna iunie-iulie.
Și ministrul Sănătății a venit cu un mesaj pentru românii care au rămas în case în noaptea de Înviere și le-a cerut să mai aibă răbdare încă 7-10 zile. Se presupune că peste aceste zile se va ajunge la vârful pandemiei de coronavirus, iar de-atunci, cifrele vor începe să scadă, atât numărul de îmbolnăviri, dar și cel al deceselor.