Ce se întâmplă când mori, de fapt, în funcție de religia pe care o ai. Informația pe care mulți oameni o ignoră
Poate singurul lucru pe care îl au în comun religiile este că, după ce mori, nu te dezintegrezi, ci divinitatea are un plan cu sufletul tău. De altfel, există multe religii, cu multe ”adevăruri” despre ce se întâmplă cu tine după ce mori.
Ce se întâmplă când mori
Știința are menirea de a explica ce se întâmplă după ce mori, din punct de vedere biologic. Dar potrivit religiei, lucrurile sunt mai… complexe. În ce privește creștinismul, una dintre cele trei religii monoteiste contemporane, ai două variante după ce mori: rai sau iad, și depinde foarte mult de cum alegi să trăiești cât ești în viață. Din spusele preoților, orice păcat poate fi iertat, mai puțin sinuciderea.
Ce spune Islamul
Islamul este o religie avraamică, monoteistă, și a doua religie în lume ca număr de adepți, după creștinism. Sensul general al cuvântuui Ilsam este pace și supunere față de Allah. Religia a fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabă, de către profetul Mahomed și bazată pe textul religios Coran.
Musulmanii sunt de părere că Dumnezeu a relevat cuvântul său prin Mohamed și că părți ale Bibliei sau ale Torei au fost pierdute, interpretate greșit ori distorosionate de credincioși, iar Coranul este văzut ca o corectură adusă cărților sfinte iudaice și creștine.
Locuri de veci pentru suflet: tot Iad și Rai. După ce ai murit, Îngerul morții ia sufletul și îi șoptește decedatului să-și mărturisească credința pentru a trece la judecată. Martirii ajung direct în Rai. Munkar și Nakir, îngerii ce testează credința celor morți, pun cinci întrebări celui decedat, printre care cine este Dumnezeul celui mort, cine este Profetul etc, iar de răspunsurile primite se ține cont soarta decedatului.
În schimb, copiii ajung direct în Rai, iar de soarta femeilor Mohamed aproape că nu se ocupă, iar asta pentru că învățătura lui se adresează, în principal, bărbaților. Până și placerile Paradisului sunt descrise după gusturile bărbaților.
Ce spune budismul
Budismul este o religie și o filosofie orientală, bazată pe învățăturile luui Buddha Shakyamuni, un gânditor indian despre care se crede că ar fi trăit între 563 î.Hr și 483 î.Hr. Budismul a suferit numeroase schimbări, iar în prezent este o religie foarte divizată, fără o limbă sacră comună și fără dogmă strictă, formulată clar.
Oricine se trezește din ”somnul igmoranței” și experimentează o relație nemijlocită cu realitatea și predică învățăturile sale celuilalt se numește buddha. De altfel, toți budiștii tradiționali sunt de acord că Buddha Shakyamuni nu a fost singurul buddha, crezându-se astfel că au existat mai mulți buddha înaintea lui și că vor mai exista și după.
Astfel, potrivit dogmei budismului, dacă mori te reîncarnezi. Potrivit lui Buddha nu există niciun ”Sine” sau suflet veșnic, ci consideră că atât trupul cât și percepțiile, mintea și conștiința nu pot constitui un suflet, o entitate veșnică deoarece sunt într-o permanentă transformare, fiind efemere.
Însă prin moartea omului nu se realizează o distrugere totală a existenței, deoarece karma are efect în viața următoare, după reîncarnare. Dar spre deosebire de hinduism, reîncarnarea budistă nu constă în migrarea sufletului de la un trup mort la viitoarea ființă, ci continuarea de către un individ nou a existenței care până atunci se manifesta în cel decedat, potrivit încărcăturii karmice acumulate.
Ce spune hinduismul
Honduismul este reprezentat de credința în Brahman, ființă absolută, creatoare a Universului. Brahman este Sinele Suprem, relitate infinită, omniprezentă, conștiință și fericire infinită. De altfel, hinduismul prezintă o colecție de mai multe religii, apărând în jurul anului 1.500 î.Hr.
Potrivit acestei religii, sufletul merge după moarte pe una dintre două căi: calea zeilor, a luminii, sau calea strămoșilor, a întunericului. Sufletul intră imediat în flacăra focului, iar de acolo, în zi. Apoi, el intră în an, în Soare, în Lună și în fulger. Iar în fulger există cineva care te conduce la Brahman.
Calea strămoșilor e contrastantă, iar sufletul nu trece prin partea de lumină, ci prin partea de întuneric. El intră în fum, din fum în noapte și de aici în partea friguroasă a anului, când Soarele e în Sud. De aici intră în calea strămoșilor, apoi în spațiu, unde se află Soma, hrana zeilor.