Ce se întâmplă acum cu al doilea pacient ars în urma incendiului de la Inoteşti. Ministrul Sănătății a dat declarația oficială

de: Ionuț Vieru
02 03. 2021

Luni seară, un incendiu violent a avut loc la o fabrică de țiței situată în județul Prahova. În timp ce încercau să stingă focul cauzat de incendiu, două persoane au fost suferit arsuri pe o suprafață mare a corpului. Autoritățile au luat o decizie în privința celor două victime.

Incendiu violent în comuna Inotești

Flăcările incendiului au cuprins o hală de aproximativ 700 de metri pătrați. În întreaga hală se aflau produse petroliere, trei autoturisme și un autotren, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova. Pompierii au intervenit cât mai repede cu șase auto – speciale de stingere, două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă. De asemenea, au mai intervenit și cu o auto – platformă, o auto – scară și o descarcerare grea. În aproprierea halei unde s-a produs incendiul mai erau și trei tancuri în care se afla 20 de tone de combustibil. Până la ora 21:30, pompierii au acționat pentru răcirea lor și au lichidat incendiul.

Victimele au suferit arsuri grave

În timp ce încercau să stingă focul, doi bărbați au suferit arsuri de gradul 3 și 4 pe toată suprafața corpului. Un bărbat în vârstă de 59 de ani a suferit arsuri pe 60% din suprafața corpului. Pe de altă parte, celălalt bărbat, de 52 de ani, a suferit arsuri pe 65-70% din suprafața corpului. După incident, cei doi au fost duși la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

“Din primele informații, este vorba despre doi bărbați, de 59 de ani și, respectiv, 53 de ani. Pacientul de 59 de ani prezintă arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corporală. Pacientul de 53 de ani are arsuri pe 60-70% suprafață corporală. La prima evaluare ambii au căile aeriene superioare afectate”, a arătat comunicatul transmis de minister.

Unde vor fi transferați cei doi bărbați

Ministerul Sănătății că cei doi pacienți îndeplinesc criteriile de admitere într-un centru de mari arși. Din păcate, o astfel de unitate nu există în țara noastră. Starea celor doi pacienți este gravă, ambii fiind intubați. Unul dintre pacienți a fost transferat la Spitalul Militar „Reine Astrid” din Belgia. A venit răspunsul și pentru ce-al de-al doilea pacient, urmează să fie transferat la spitalul AKH Viena.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat, cu privire la situaţia pacienţilor cu arsuri suferite în incendiul din data de 1 martie din localitatea Inoteşti, judeţul Prahova, că s-a obţinut acceptul spitalului AKH Viena pentru transferul celui de-al doilea pacient la această unitate. Menţionăm că, aşa cum Ministerul Sănătăţii a anunţat anterior, pentru unul dintre pacienţi, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (DSU – MAI) a obţinut accept de transfer la Spitalul Militar „Reine Astrid” din Belgia”, arată sursa citată.