Ce se întâmplă acum cu Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, în plină criză sanitară
Criza provocată de pandemia de coronavirus îi provoacă probleme celei mai în vârstă mame de la noi din țară. Adriana Iliescu trece prin momente grele în această perioadă de stare de urgență, dat fiind faptul că face parte din categoria cea mai expusă virusului mortal.
Ce se întâmplă cu cea mai în vârstă mamă din România
Adriana Iliescu (81 de ani) traversează o periadă grea a vieții ei din cauza crizei medicale. Femeia face parte din segmentul de risc maxim în ceea ce privește contaminarea cu COVID-19, motiv pentru care nu poate să se expună prea mult. Ajutorul îi vine în aceste momente din partea fiicei sale de 15 ani care, chiar dacă este încă minoră, a învățat să se descurce foarte bine de una singură, ba chiar să îi fie un sprijin de nădejde celei care i-a dat viată.
Faptul că rata îmbolnăvirilor cu noul coronavirus este tot mai mare și la noi în țară reprezintă un mare motiv de îngrijorare pentru mama la venerabila vârstă de 81 de ani, care se gândește cu teamă la ziua de mâine.
Cine va avea grijă de Eliza
În cazul nefericit în care Adriana Iliescu s-ar îmbolnăvi în urma infectarii cu COVID-19, fetița ei, Eliza, ar putea ajunge în grija statului deoarece femeia nu mai are rude apropiate. Acesta ar fi scenariul trist, până la găsirea unor soluții alternative, sau chiar până la vindecarea completă a mamei.
„Fiecare DGASPC a creat un spațiu, fie că este un apartament, o casă, un centru, pentru triaj. Acolo vin aceste situații pentru comunitate, fie că este vorba despre copii ai căror părinți sunt în această situație (diagnosticați cu COVID-19 și spitalizați) sau sunt copii luați de pe stradă și despre care nu știi de unde vin, deci copii despre care nu ai context epidemiologic, ei intră în această zonă de triaj“, a declarat Mădălina Sturza, președinta Autorității pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilității, Copii și Adopții, conform wowbiz.ro.