01 iun. 2022 | 13:48

Ce se împarte de Înălțarea Domnului. Alimentul pe care este bine să-l dai de pomană

Utile
Ce se împarte de Înălțarea Domnului. Alimentul pe care este bine să-l dai de pomană

Ce se împarte de Înălțarea Domnului 2022, o sărbătoare plină de tradiții și obiceiuri din moși strămoși. Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștini și se sărbătorește în fiecare an la 40 de zile după sărbătoarea Paștelui. Ce trebuie să faci și ce nu este bine să faci în această zi mare, vezi un pic mai jos.

Ce se împarte de Înălțarea Domnului 2022. Ce este bine să dai de pomană

Înălțarea Domnului 2022, o sărbătoare foarte importantă pentru creștini se celebrează la 40 de zile după Paște, iar în acest an pică pe data de 2 iunie. De la Înălțarea Domnului și până la Rusalii, creștinii trebuie să se salute cu „Hristos s-a Înălțat”.

După ce Iisus Hristos a Înviat şi s-a arătat ucenicilor Săi, încredinţându-i de realitatea actului învierii Sale, s-a ridicat la Cer de pe muntele Eleonului (Măslinilor) din Betania. Din relatările creştine reiese faptul că Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălţat la Cer cu acelaşi trup cu care S-a născut, a trăit, a fost răstignit, îngropat şi, apoi, a Înviat.

De Inaltare se vopsesc doar oua rosii

De Inaltare se vopsesc doar oua rosii

Înălțarea Domnului a avut loc cu martori

Înălțarea Domnului s-a petrecut în văzul credincioșilor. Iisus Hristos a ieşit pe străzile Ierusalimului pe care le-a străbătut împreună cu Sfinţii Săi Apostoli şi cu ceilalți oameni adunați, conducându-i în Betania, la casa lui Lazăr, a Martei şi a Mariei, acolo unde Fecioara Maria, Maica Sa, împreună cu multe persoane credincioase aşteptau venirea Lui.

După ce i-a mângâiat, spunându-le că s-a apropiat clipa despărţirii de ei şi a Înălţării Sale la Tatăl, au mers împreună spre muntele Măslinilor, în grădina Ghetsimani. Astfel, în faţa a peste 500 de oameni, în timp ce le binecuvânta, Iisus Hristos a început să se înalţe spre Cer. Deasupra pământului a apărut un nor luminos care Îl înconjura şi bolta cerească răsuna de cântările îngerilor.

Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului

Înălțarea Domnului vine la români cu mai multe tradiții și obiceiuri din moși strămoși. Pentru această zi de mare sărbătoare se vopsesc ouă roșii. Se spune că cine vopsește ouă în dimineața de dinaintea slujbei de Înalțare va avea parte de sănătate.

O altă tradiție arată că de Înălțarea Domnului este bine să mănânci ou roșu cu prescură de la biserică. Ce ce vor să aibă parte de noroc tot anul trebuie să poarte flori de nuc, la brâu sau pe cap, ca pe o coroniță. În plus, aceștia vor fi feriți de primejdii și vor avea parte de binecuvântare cerească. De asemenea, de Înălțarea Domnului animalele din gospodărie, vaci, porci, trebuie atinse cu leuștean, pentru ca acestea să se îngrașe sănătos.

Ce se mai face de Înălțarea Domnului

-pentru iertarea păcatelor celor decedați, femeile trebuie să împartă pâine caldă, nedospită suficient, numită azimă și ceai. Acestea urmează să se dea de pomană.

-este bine ca de Înălțarea Domnului să ne împăcăm și să oferim cadouri persoanelor cu care ne-am certat de la Paște încoace.

Ce nu ai voie să faci de Înălțarea Domnului

De asemenea, marea sărbătoare de Înălțarea a Domnului vine și cu interdicții pentru credincioși. De Înălțarea Domnului nu se spală, nu se calcă haine și nu se coase. În plus, curățenia de Înălțarea Domnului se face mai înainte, nu în ziua Sărbătorii.

Alte interdicții, pe care strămoșii noștri le respectau cu sfințenie arată că în ziua de Înalțarea Domnului nu se scot lucruri afară din casă, și, foarte important, nu se împrumută bani. Cine împrumută bani în această zi nu va avea parte de ei tot anul.

Alte lucruri pe care nu ai voie să le faci de Înălțarea Domnului

-nu se dă sare din casă, pentru că altfel vacile nu vor avea grăsime în lapte
– nu se seamănă culturi pentru că nu vor rodii
– nu trebuie să porți ură
– nu faceți focul în casă, altfel veți avea inimă rea în gospodărie.

Biserica organizeaza slujbe de Inaltarea Domnului

Biserica organizeaza slujbe de Inaltarea Domnului

Unde se regăsește prima dovadă a Înălțării Domnului

Prima menționare a Înălțării Domnului în Sfânta Scriptură se găsește în Evanghelia după Marcu (16:14-19). Descrierea este sumară. Iisus Hristos și cei unsprezece ucenici rămași sunt așezați la masă, probabil într-o încăpere din sau pe lângă Ierusalim.

Atunci, Iisus Hristos le cere apostolilor Săi să propovăduiască Evanghelia și le spune că cei credincioși vor fi neatinși de otravă, îi vor vindeca pe bolnavi și altele asemenea. După aceste cuvinte finale, Iisus Hristos este primit în Rai să stea de-a dreapta Tatălui. Nu este nimic precizat despre perioada de după Înălțare a Domnului, iar Marcu, pur și simplu a descris ceea ce s-a întâmplat.

Parteneri
Cum arată locul de veci al lui Gigi Becali. Gazonul dintre morminte, provenit de la FCSB
Redactia.ro
Preparatul biblic care e la mare căutare în zilele noastre. Această mâncare simplă, dar plină de savoare, a devenit o vedetă culinară
Click.ro
Ce spun ucrainenii despre încheierea războiului. Sondajul care contrazice ce se știa până acum
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Maria Popovici, de nerecunoscut după divorț. A înflorit după despărțire
EVZ.ro
Mesajul transmis de iubita lui Babasha, după scandalul imaginilor controversate, din intimitate, cu artistul. Ce spune femeia care îl va face tată / FOTO
Spynews
Buletin interzis în România. Actele de identitate ce nu pot fi folosite. Se face închisoare
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
ATENȚIE la SCOS BANII din BANCOMAT! Greșeala majoră care TE LASĂ FĂRĂ EI
Mediaflux
”Am luat o pauză”. Vlad Gherman și Oana Moșneagu trec printr-o situație dificilă! Actorul a făcut declarații | FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum va fi vremea în perioada 21 noiembrie - 16 decembrie 2024. Se anunță temperaturi scăzute
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro