Ce se ascunde printre veșmintele moaștelor Sfintei Parascheva. Mulți spun că e un blestem greu, de sute de ani
Creștinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva în fiecare an pe data de 14 octombrie. Cei care i-au atins moaștele susțin că viața lor s-a schimbat complet, iar unii dintre ei mărturisesc că au fost vindecați de boli grele. Sfânta Parascheva poartă însă și un blestem care datează din anul 1641.
Moaștele Sfintei Parascheva poartă un blestem vechi de sute de ani
Cuvioasa Parascheva este cunoscută și sub numele de Paraschiva, o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și în alte biserici de rit oriental, fiind considerată sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei. S-a născut la începutul secolului al XI-lea, în satul Epivat, din Tracia, în apropiere de Constantinopol.
Pe 13 iunie 1641, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Începând din anul 1889, moaștele Sfintei Parascheva au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași. Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite minuni și vindecări miraculoase, însă mulți spun că sub veșmintele sale se află un blestem vechi de sute de ani.
Preoții Bisericii Ortodoxe Române susțin că moaștele Sfintei Parascheva sunt îmbrăcate după vechi ritualuri bisericești, la care participă doar înalții prelați din Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Sub straiele Cuvioasei s-ar afla un blestem care datează din anul 1641. Sub veșmintele în care aceasta este îmbrăcată în fiecare an se mai află un rând de haine care nu sunt date jos niciodată. Această ținută ar avea și un sigiliu pe care este scris blestemul domnitorului Vasile Lupu și al Mitropolitului Varlaam: „Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.”
În fiecare an, pe data de 14 octombrie, la Iași are loc un pelerinaj la care participă sute de mii de credincioși din toată țara. Acesta a devenit unul dintre principalele evenimente religioase din România. Sfânta Parascheva mai este cunoscută în popor și sub numele de Sfânta Vineri.