Ce scrie pe crucea Mioarei Roman. Detaliul pe care toți l-au observat abia la ieșirea din biserică VIDEO EXCLUSIV

de: Raluca Ogaru
26 02. 2024

La ieșirea din biserica Sfântul Gheorghe cel Nou, oamenii adunați în număr mare pentru funeraliile Mioarei Roman, au observat pe cruce un detaliu important, dar pe care puțini l-au cunoscut până astăzi. Conform tradiției creștine, pe crucea de la căpătâiul sicriului, este scris numele de botez întreg al persoanei decedate. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor când au văzut ce scrie, de fapt, pe cruce.

Detaliul de pe crucea Mioarei Roman

După slujba de înmormântare, sicriul cu trupul neînsuflețit al Mioarei Roman a fost scos din biserică împreună cu crucea. Este vorba despre o cruce frumoasă, albă, pe care stă scris numele complet al mamei Oanei Roman.

Oamenilor le-a atras atenția cel de-al doilea nume de botez al fostei soții a lui Petre Roman: Iulia. Pe cruce era scris, coform obiceiului, numele complet al decedatei: Roman Mioara Iulia. Vă reamintim că Mioara Roman, așa cum era cunoscută publicului larg, a decedat vieri, 23 februarie 2024, la un azil din Snagov, acolo unde era îngrijită pentru mai multe afecțiuni grave.

Îmbulzeală pe pachetele de pomană

Un alt moment mai puțin obișnuit a avut loc la ieșirea sicriului din biserică. Potrivit datinei, rudele răposatului împart pachete cu mâncare celor prezenți. Din cauza faptului că numărul acestora era extrem de mare, s-a produs îmbulzeală pentru ca fiecare să poată ajunge măcar la un pachețel.

Mioara Roman urmează să fie înmormântată la Cimitirul Reînvierea din Capitală. După ce la biserică oamenii s-au prezentat în număr foarte mare, este de așteptat ca și la cimitir să fie un număr considerabil de persoane, iar scena este foarte probabil să se repete, mulți din cei care s-au adunat deja acolo așteptând de fapt pomana din partea familiei.

Citește și: Minunea de la priveghiul Mioarei Roman. Ce s-a întâmplat cu foiţa de aur de pe colivă, Oana a plâns minute în şir EXCLUSIV

Ce conține un pachet cu pomană

Întregul eveniment a fost organizat de Gabriela Lucuțar, cunoscută pentru că s-a ocupat de înmormântarea mai multor persoane din zona de showbiz. Regina Întunericului, cum mai este cunoscută aceasta, a povestit că Mioara Roman și Oana au pus la punct toate detaliile legate de înmormântare, chiar cu un an înainte. Din cauza afecțiunilor de care suferea Mioara Roman, medicii îi spuseseră deja Oanei că șansele de supraviețuire sunt extrem de reduse.

În pachetele pe care familia le-a pregătit pentru pomană, oamenii au putut găsi: un iaurt, cozonac, o ciocolată, o napolitană, o cutie de icre, o cutie de pateu Bucegi, colivă.

Citește și: Obiectul special pus pe capota maşinii care o conduce pe Mioara Roman pe ultimul drum. Alegerea Oanei a fost simplă FOTO EXCLUSIV

Oana Roman, rodul unei căsnicii de 34 de ani

Mioara Roman povestea într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani că Petre Roman a fost dragostea vieții ei și că fostul premier a apărut în viața sa atunci când părea să nu mai creadă în căsnicie. După un mariaj căruia îi pusese punct cu ceva tip înainte, din care a rezultat Catinca, sora mai mare a Oanei, Mioara Roman nici nu spera că își va întâlni marea iubire.

”A fost o foarte mare dragoste. Ade­vă­rata iubire a vieţii mele. Iubirea de la 30 de ani, pasională, dar şi matură şi profundă. Petre era încă foarte optimist, eu alunecasem un pic pe panta neîncrederii în căsnicie. Competitiv cum e, Petre a fost foarte impresionat de statura mea profesională, am fost pentru el ca un trofeu. Johnny Răducanu i-a spus într-o zi: „Am ştiut că eşti băiat deştept când ai convins-o pe Mi­oara Georgescu să te ia de bărbat” (râde). În pri­mele două zile petrecute împreună, mi-a citit poezii şi m-a umplut de îmbrăţişări. Era de o tandreţe cople­şi­toa­re. Avea o energie incomensurabilă, partea lui din Pirinei, cum îmi plăcea mie să zic, care, dacă se aşeza pe tine, te termina, nu mai puteai respira. După trei zile, m-a cerut de nevastă. M-a şi speriat! Nu ştiu cât de îndrăgostit de mine a fost la început. Dar ştiu că în anii care au urmat, s-a îndrăgostit de mine cu adevărat. Biologia spune că îndrăgostirea durează maximum trei ani. Noi însă am avut norocul să ne potrivim extraor­di­nar. Rar se întâmplă, într-un cuplu, ca oamenii să pri­vească viaţa la fel. Aveam gusturi comune, ne plăceau aceleaşi filme, aceleaşi cărţi, aveam chiar şi o atitudine critică similară.”, a povestit Mioara Roman într-un interviu pentru ioncoja.ro, în 2013.