Ce scrie pe crucea lui Răzvan Ciobanu. Oamenii au început să plângă când au văzut

de: Năstase Mirabela
18 07. 2020

A trecut mai bine de un an de la moartea fulgerătoare a lui Răzan Ciobanu, iar prietenii, și familia, precum și oamenii care l-au cunoscut niciodată sunt în continuare marcați.

Ce scrie pe crucea lui Răzvan Ciobanu

Designerul Răzvan Ciobanu a murit la doar 43 de ani, pe 28 aprilie 2019, într-un accident rutier, produs între Săcele și Năvodari. În acel loc a fost ridicat un monument funerar, pe care stau scrise câteva versuri emoționante.

Conform wowbiz.ro, monumentul de marmură a fost ridicat chiar de localnici, impresionați de destinul crunt al tânărului designer de modă. Astfel, oamenii au pus exact în locul în care a fost găsită mașina distrusă și trupul neînsuflețit al lui Răzvan Ciobanu o placă de marmură pe care au scris niște versuri emoționante.

„Îmi vine să desfac aerul/ Să rup munții/ Să unesc oceanele/ Să calc în picioare/ Toate barierele lumii/ Să-mi fac cărare/ Până la ceruri/ Până dincolo de ele/ Să strig să nu plec”.  Aceste versuri sunt scrise de cantautorul Nicu Alifantis și fac parte din poezia intitulată „Gând”, care este publicată în volumul „Scrisori nedesfăcute” (1997).

sursa foto: Wowbiz

A murit în a doua zi de Paște

Menționăm că Răzvan Ciobanu a murit luni, 29 aprilie 2019, în a doua zi de Paște, într-un teribil accident rutier, care s-a produs în județul Constanța, între localitățile Săcele și Năvodari. Mașina pe care o conducea Răzvan a ieșit de pe carosabil și a lovit mai mult copaci. După șapte luni de anchetă, în decembrie 2019, s-a ajuns la concluzia că designerul a încetat din viaţă în urma hemoragiei provocate de multiplele fracturi şi leziuni suferie în urma impactului devastator, astfel că iar procurorii au clasat dosarul. Conform anchetatorilor și experților în accidente rutiere, mașina a rulat pe câmp, iar apoi a intrat în coliziune cu mai mulți copaci. Autovehiculul s-a răsturnat de câteva ori, iar șoferul, care nu purta centura de siguranță, a fost proiectat în exterior. Designerul Răzvan Ciobanu a fost înmormântat în Cimitirul Progresul 1 din Capitală.