Azi, 23 noiembrie, în calendarul creștin ortodox este sărbătoare cu cruce neagră, credincioșii prăznuind marți un mare sfânt. Întrucât sărbătoarea pică în Postul Crăciunului, se dă dezlegare la ulei și vin. Mai multe detalii, în continuare.
Potrivit calendarului creștin ortodox pentru luna noiembrie, marți, 23 noiembrie 2021, credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea, care a trăit în timpul domniei voievodului Matei Basarab și a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Sărbătoarea este trecută cu cruce neagră în calendar, iar credincioșii au dezlegare la ulei și vin.
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea a trăit în România, dar se crede că ar fi avut origini grecești, fiind originar din orașul Ianina, Grecia. Totuși, în urma unor cercetări, s-a constatat că a trăit într-o familie de creștini din Oltenia. Despre Sfântul Cuvios Antonie se spune că a fost fost foarte impresionat de viața călugărilor de la Iezerul-Vâlcea, hotărând să li se alăture. Mai mult, pentru a merge pe Muntele Athos, unde-și dorea cu ardoare să ajungă, acesta a cerut binecuvântarea Episcopului Ilarion.
Cu toate acestea, episcopul l-a sfătuit să renunțe, întrucât era de mare folos la Iezerul. Astfel, Cuviosul Antonie s-a retras la câțiva kilometri de Schit, în anul 1690. Simțind nevoia de a face mai mult pentru credință, acesta s-a apucat să construiască un loc de rugăciune lângă peștera care-i servea drept chilie. Grota a fost sfințită de episcop, iar Cuviosul Antonie avea să-și trăiască viața aici, rugându-se pentru semenii lui.
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea a murit pe data de 23 noiembrie 1719, la vârsta de 92 de ani, Sfintele Moaște alea acestuia afându-se în Biserica Schitului Iezer și la Schitul Darvari din București.
Citește și: Postul Crăciunului 2021. Care sunt zilele în care ai dezlegare
Sfântul și-a petrecut nu mai puțin de 28 de ani în sihăstrie, dovedindu-și credința față de Dumnezeu în repetate rânduri. Prin urmare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a decis să îl canonizeze.
Așa se face că Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea este sărbătorit anual, pe 23 noiembire, de către Biserica Ortodoxă. Cea mai puternică rugăciune pe care credincioșii o pot rosti în această zi este Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea, pe care o găsiți în rândurile următoare.
Troparul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea, glasul 1:
Purtătorule de dumnezeiescul dor al rugăciunii neîncetate, Sfinte Părinte Noule Antonie, povăţuitorule al călugărilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni, locuitorul raiului celui de sus, dar nedespărţit de cei de jos, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.
Condacul 1
Râvnitor al iubirii de Dumnezeu şi învăpăiat de dumnezeiescul dor, te-ai arătat un Nou Antonie cu nevoinţele şi luptele duhovniceşti. Împodobitor al chipului monahicesc, te-ai făcut părinte al multora şi grabnic ajutător, pentru care şi noi cu cinstire îţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie!
Icosul 1
Ales de Dumnezeu pentru virtuţile părinţilor tăi, ai urmat calea cea încredinţată, înmulţind talantul ca un vrednic iubitor de cele sfinte, lucrând ziua şi noaptea în via lui Hristos, pentru care ai primit plata ostenelilor tale:
Bucură-te, urmaşul virtuţilor părinteşti;
Bucură-te, ales bineplăcut al lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel împodobit cu darurile cereşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai sfinţit firea cu acestea;
Bucură-te, pământ bun al semănăturii duhovniceşti;
Bucură-te, mărgăritar dezgropat din ţarină;
Bucură-te, că ai crescut pom cu multe roade;
Bucură-te, că şi noi ne hrănim din acestea;
Bucură-te, îţi cântăm şi noi, fiii duhovniceşti;
Bucură-te, ajutătorule în toate nevoile;
Bucură-te, biruitorule al ispitelor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie!
Condacul al 2-lea
Ca şi Marele Antonie, ai fost din tinereţe plin de dor dumnezeiesc, cu alergare neobosită spre cele cereşti, cu râvnă şi lepădare de toate cele nefolositoare, cântând neîncetat: Aliluia!
Icosul al 2-lea
De la început ai pus înainte cele sufleteşti şi apoi cele trupeşti, câştigând vederea cea mai presus de fire, prin lumina harului ce ai primit-o ca dar de la Dumnezeu:
Bucură-te, următorule Marelui Antonie;
Bucură-te, asemenea lui, râvnitorule;
Bucură-te, că în chip propriu te-ai înduhovnicit;
Bucură-te, că, în pământ nou, roadă nouă ai crescut;
Bucură-te, că în fire proprie harul l-ai primit;
Bucură-te, vas ales al apei duhovniceşti;
Bucură-te, fiu vrednic al neamului tău;
Bucură-te, moştenitor de cinste al darurilor sfinte;
Bucură-te, lucrător harnic al celor încredinţate;
Bucură-te, purtător cu nădejde al Crucii lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie!
Condacul al 3-lea
Dorinţa ta să mergi la Sfântul Munte Athos a fost oprită, ca să faci din Sihăstria ta un Nou Munte Athos, împodobit cu aceleaşi nevoinţe duhovniceşti şi cântări fără oprire de: Aliluia!
Icosul al 3-lea
În peştera ta săpată în stâncă, Paraclis Sfânt ai făcut, unde ziua şi noaptea te rugai pentru propriul suflet şi pentru toţi, prin Jertfa Liturghiei lui Hristos:
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;
Bucură-te, căutătorule de cele sfinte;
Bucură-te, râvnitorule al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, doritorule al împărtăşirii Liturghiei;
Bucură-te, închinătorule al jertfei Crucii lui Hristos;
Bucură-te că din propria inimă paraclis ţi-ai făcut;
Bucură-te, că altar în inimă ţi-ai clădit;
Bucură-te, că potir viu lui Hristos te-ai arătat;
Bucură-te, că prescură vie Lui te-ai dăruit;
Bucură-te, căci chip al Liturghiei te-ai prefăcut;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie!