Ce scrie în Biblie despre autoizolare. Pasajul pe care mulți îl consideră prevestitor

de: Emanuela Pană
24 03. 2020

Pentru a întrerupe lanțul infecțiilor cu virusul mortal, toți cetățenii României sunt rugați să stea pe cât posibil în case, să păstreze distanța socială, și să nu iasă în grupuri (reprezentând un număr mai mare de trei persoane), pe scurt, să respecte prevederile celor două ordonanțe militare. Astfel că, în aceste timpuri de instabilitate și frică, oamenii caută protecția lui Dumnezeu. Ba mai mult, unii dintre ei vor să descopere dacă pasajele biblice au prezis ceva în legătură cu criza care a pus stăpânire pe lumea întreagă.

Ce spune Biblie despre autoizolare

După părerile multora, pasajul din cartea lui Isaia, capitolul 26 – versetul 22, avertiza despre criza ce face astăzi atât de multe victime. Iată mesajul profetului:

„Du-te, poporul meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia!”. (Isaia 26:20)

Credincioșii interpretează versetul în contextul acestor zile marcate de pandemia de coronavirus, care a dat peste cap lumea întreagă. Astfel că, „intră în odaia ta” se poate traduce astăzi prin „rămâneți în case” și „păstrați distanța socială”, în timp ce „până va trece mânia” face trimitere la terminarea crizei medicale care, din câte știm în momentul de față, va avea vârful în luna aprilie.

Un alt verset din Biblie considerat reprezentativ pentru aceste zile, este, potrivit credincioșilor, Leveticul 13:46, care spune: „Câtă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat. Să locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără”. Acest verset este înțeles ca făcând referire la persoanele care sunt infectate cu virusul COVID-19, care trebuie să rămână în carantină.

Cine a fost profetul Isaia

Isaia a fost fiul lui Amos, unul din cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament (alături de Ieremia, Iezechiel și Daniel), și o personalitate foarte influentă în secolul al VIII-lea î.Hr, care a încercat să îi ajute pe regi (Ozia, Iotam, Ahaz, Iezechia și Manase), și să-i aducă pe calea dreaptă prin intermediul profețiilor, mustrărilor și îndemnurilor.

Isaia, capitolul 26

Proorocul Isaia a murit ca martir, iar Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în data de 9 mai.