Ce salariu are Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Cine primește cei mai mulți bani

de: Ștefan R. Apostol
25 02. 2021

Una din discuțiile importante în mediul online o reprezintă salariile edililor Capitalei. Recent, fostul edil Gabriela Firea, declara câți bani a câștigat din această postură. Gabriela Firea declara la Antena 3 că pe lună avea o remunerație de 13.000 de lei. Acum, Impact.ro a aflat câți bani câștigă noul edil, Nicușor Dan.

Salariul lui Nicușor Dan, ca primar general

După succesul previzibil de la Alegerile Locale de anul trecut, Nicușor Dan a ieșit victorios și s-a instalat în fotoliul de Primar General. Reformele anunțate de acesta în Primăria Capitalei nu au rămas fără ecou. În același timp declarațiile și acuzele aduse fostei administrații nu au rămas fără răspuns.

Dacă fostul edil, conform declarațiilor sale, câștiga pe lună 13.000 de lei, întrebarea firească era cât câștigă Nicușor Dan? Redacția Impact.ro a aflat cam care ar fi suma pe care Nicușor Dan o primește din funcția de Primar General al Capitalei.

În comparație cu Gabriela Firea, noul primar, Nicușor Dan ar câștiga, conform informațiilor, aproximativ 4.000 de euro, asta însemnând cam 20.000 de lei pe lună. Mai mult cu 7.000 de lei, decât Gabriela Firea. Redacția Impact.ro a aflat că Nicușor Dan nu câștigă cel mai mare salariu din Primărie.

Un funcționar, în comparație cu noul primar, Nicușor Dan, are pe lună un salariu de 18.148 de lei. La această sumă se adaugă sporul de condiții vătămătoare. Suma aferentă acestui spor este de 2.319 lei. Dacă facem un calcul matematic simplu, aflăm că funcționarul are un venit total de 20.467 de lei.

Grila de salarizare din Primăria Capitalei, peste medie

Cu toate astea, actuala grilă de salarizare din Primăria Capitalei este una peste media salariilor din România, ceea ce îi mulțumește, spunem noi, pe angajații primăriei. În cele ce urmează vă prezentăm grila de salarizare, aflată de Impact.ro:

  • Primarul general – 20.000 de lei;
  • Secretarul general – 18.148 de lei, la care se adaugă sporul de condiţii vătămătoare în valoare de 2.319 de lei;
  • Director general adjunct – 17.687 de lei, plus spor de condiţii vătămătoare în valoare de 2.260 de lei;
  • Un consilier juridic superior – 10.613 de lei, plus spor de condiţii vătămătoare în valoare de 1.356 de lei;
  • Un consilier juridic debutant – 5.384 de lei, la care se adaugă sporul de condiţii vătămătoare în valoare de 688 de lei;
  • Stenodactilograful – câştigă între 2.462 (debutant) şi 4.322, plus sporuri de condiţii vătămătoare în valoare de 500 de lei;
  • Șef de depozit – 4.262 de lei, plus un spor de peste 500 de lei;
  • Paznic – 4.000 de lei, la care se adaugă sporul de peste 500 de lei;
  • Șofer – câștigă între 3.000 şi 4.000 de lei.