Ce să pui în butoi pentru cea mai bună varză murată. Ingredientul care trebuie folosit o dată la două săptămâni
Este vremea potrivită pentru prepararea conservelor de iarnă. Gospodinele se întrec în tot felul de rețete de dulcețuri și murături, în timp ce țăranii pregătesc terenurile pentru recolta viitoare. Nimic nu întrece aroma proaspătă a legumelor puse la murat pentru sezonul rece. Însă aceasta poate fi obținută doar cu ajutorul secretelor bunicilor de la țară. Află în rândurile de mai jos ce să pui în butoi pentru a prepara cea mai bună varză murată. Sfaturile unei gospodine din Berca.
Cum alegi cea mai bună varză pentru murături
Potrivit tradițiilor de la sat, varza se pune la murat abia după ce cade bruma, în luna octombrie, de Sfântul Dumitru. Se spune în popor că atunci iese cea mai gustoasă varză murată pentru iarnă, datorită faptului că moarea se menține limpede și nu se bălește. În acest an, gospodinele au început deja să se ocupe de astfel de sarcini.
Cu ajutorul câtorva secrete oferite de către o gospodină din comuna Berca, poți să te bucuri de cea mai bună varză murată pe care ai preparat-o vreodată. Iată ce trebuie să știi pentru a izbuti în planurile tale!
În primul rând, ai mare grijă la varza pe care o alegi pentru a o pune la murat. Cea mai potrivită varză pentru murături este cea din recolta de toamnă. Ce deosebește acest tip de varză de cea de vară este grosimea frunzei. Varza de toamnă are întotdeauna frunza mai fină decât cea de vară.
„La sarmale, cea mai bună varză trebuie să aibă frunzele subţiri şi fine, cu nervuri cât mai mici, ca să puteţi rula compoziţia din carne”, a explicat Loredana Tănase, din Berca.
Dimensiunea căpățânii de varză este, de asemenea, importantă. Potrivit gospodinei din Berca, aceasta trebuie să aibă maximum 20 de cm în diametru. Nu este niciodată recomandat ca diametrul său să fie mai mic de 10 cm.
După ce ai ales varza pentru murături, trebuie să te ocupi de butoiul în care vrei să o depozitezi peste iarnă. Recomandat este ca acesta să fie făcut din stejar. În acest fel, varza murată își va menține aroma pentru o perioadă lungă de timp.
Ce să pui în butoi pentru cea mai bună varză murată
Înainte de a pune varza la murat, este indicat ca butoiul să fie opărit. Ulterior, trebuie adăugat în el 1 kg de var nestins cu apă. Se lasă amestecul să acționeze timp de o zi, înainte de a pune varza la murat, pentru a fi eliminate toate impuritățile.
După ce butoiul este pregătit, trebuie să te ocupi de saramură. La fiecare 10 litri de apă se adaugă câte 500 de grame de sare grunjoasă. Se pune varza în butoi, așezată frumos. Deasupra ei se adaugă, în straturi, condimente, în funcție de preferințele fiecărei bucătărese în parte.
Există un truc la care apelează unii pentru a pregăti cea mai bună varză murată. Adaugă în butoiul în care ai pus varza la murat câte o bucată de zahăr, o dată la aproximativ 14 zile. În acest fel, varza va rămâne comestibilă o perioadă mai lungă de timp. Poți adăuga, de asemenea, și o bucată de lemn de mesteacăn.
„La varza murată, păstrarea ei un timp mai îndelungat este posibilă dacă adaugăm din când în când câte o bucată de zahăr. Varza nu se acreşte tare în cazul în care în butoi se pune o bucată de lemn de mesteacăn”, a recomandat un alt bucătar, potrivit HunedoaraLibera.ro.
După ce ai pus varza la murat, vântur-o o dată sau de două ori și păstrează butoiul la temperatura camerei pentru circa două săptămâni. Ulterior, poți muta butoiul cu varză în beci sau într-o cămară unde temperatura se menține rece.