Lista beneficiilor creșterii animalelor în propria curte este foarte lungă, însă necuvântătoarele au nevoie de o îngrijire specială. Specialiștii și-au dezvăluit unul dintre cele mai importante trucuri din arsenal.Află, din rândurile de mai jos, ce să pui în apa găinilor ca să scape de păduchi. Astfel, păsările nu vor mai avea paraziți.
În ultimii ani, tot mai mulți români aleg să părăsească viața la oraș, fiind atrași de multele beneficii ale vieții „la țară”. Aer curat, liniște, o curte în care familia se poate relaxa și în care pot cultiva legume și fructe și crește câteva animale, reușind astfel să pună pe masă produse proaspete, sănătoase, ce nu au fost tratate cu substanțe ce grăbesc procesul de dezvoltare.
Pare un vis devenit realitate, însă cere multă implicare. Bani, timp, efort, nu este deloc ușor să îngrijești animale, mai ales pentru cei care sunt la început de drum.
În cazul păsărilor, una dintre cele mai frecvente probleme este apariția paraziților. Specialiștii au întins o mână de ajutor începătorilor, explicând ce să pui în apa găinilor ca să scape de păduchi.
Aliatul de nădejde este un produs numit Herbatop Ecto-Plus. Este vorba despre o soluție concentrată ce are în compoziție uleiuri esențiale liposolubile, printre care thimol, linalol, thuion, azulena, geraniol, naftachinona și pietroizi naturali. Este important de precizat că această soluție nu va modifica deloc gustul cărnii de pasăre sau a ouălor produse de găinile tratate.
Compușii din acest produs se vor dizolva în țesutul adipos al găinilor și se elimină treptat din organismul lor. În momentul în care este ingerat de păduchi, produsul le atacă sistemul nervos, neutralizându-i.
Te-ar putea interesa și: A pus bicarbonat de sodiu în cotețul găinilor și s-a întâmplat ceva uimitor. Trucul pe care îl știu adevărații crescători de păsări
Tot ce trebuie să faci este să amesteci în jur de 2-5 mililitri de soluție la fiecare litru de apă. Pentru a obține rezultatele dorite, tratamentul se administrează păsărilor între șapte și zece zile.
Pentru a te asigura că găinile nu se vor mai confrunta cu paraziți, poți repeta tratamentul în fiecare lună, în cure de 7-10 zile.
Te-ar putea interesa și: Cu ce să hrănești găinile în sezonul rece pentru a fi sănătoase. Gospodarii pricepuți procedează mereu așa