Ce să nu faci în Postul Crăciunului 2022 sub nicio formă. Tradiții și obiceiuri
Ce să nu faci în Postul Crăciunului 2022. Postul Crăciunului durează 40 de zile, iar în acest timp, credincioșii trebuie să consume doar produse vegetale. În unele zile au dezlegare la pește, ulei și vin. Există foarte multe tradiții și obiceiuri care trebuie respectate în post.
Ce să nu faci în Postul Crăciunului 2022
Postul Crăciunului mai este cunoscut și sub numele de Postul Nașterii Domnului și durează 40 de zile. Începe pe data de 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie, înainte de marea sărbătoare a Crăciunului.
Chiar dacă durează mai multe decât alte posturi, Postul Crăciunului nu este unul foarte sever. Există mai multe zile în care biserica rânduiește dezlegare la pește, ulei și vin, astfel încât credincioșilor le este ușor să țină postul.
Oamenii respectă foarte multe tradiții și obiceiuri în această perioadă, iar unele dintre acestea ne interzic anumite lucruri. De exemplu, în Postul Crăciunului nu se fac nunți, cumetrii și botezuri. Potrivit bisericii, în această perioadă nu se cântă și nu se dansează.
În Postul Crăciunului nu se bea alcool, nu se fumează și nu se consumă carne, ouă, lapte sau brânză. Credincioșii pot consuma pește, însă doar atunci când este zi cu dezlegare la pește. Totodată, în Postul Nașterii Domnului este interzisă împreunarea dintre femeie și bărbat.
Postul Crăciunului 2022. Tradiții și obiceiuri
Credincioșii se pregătesc în această perioadă pentru post. Luni, 14 noiembrie, este lăsata secului pentru Postul Crăciunului, ultima zi în care creștinii mai pot mânca mâncăruri „de dulce”.
Potrivit tradiției, dacă ziua de 14 noiembrie care miercuri sau vineri, se lasă sec cu o zi înainte. Una dintre cele mai importante tradiții de lăsata secului este masa în familie, atunci când toate rudele se adună și servesc fripturi, ciorbe, prăjituri și vin.
După masă, gospodinele trebuie să spele toate vasele în care s-a gătit dulce, deoarece vreme de 40 de zile, în acele vase nu se mai gătea deloc carne sau alte mâncăruri care conțin lapte. Postul Crăciunului este considerat de Biserica Ortodoxă o pregătire a credincioșilor pentru bucuria sărbătoririi Nașterii Mântuitorului.
La intrarea în Postul Crăciunului, există tradiția ca oamenii să pună cu gura în jos vasele în care găteau mâncare de dulce și să folosească vase noi, care să nu fie spurcate cu mâncăruri de dulce. În alte zone, vasele se spălau, cum am precizat anterior.
Tradiția mai spune că, după ce sunt spălate, vasele trebuie să fie așezate cu gura în jos pentru ca familia să fie ferită de orice boală sau alte pagube. Totodată, în duminica Lăsatului Secului, finii merg la nași pentru a le cere iertare pentru greșelile pe care le-au făcut în timpul anului.
Zile cu dezlegare la pește de Postul Crăciunului 2022
În comparație cu Postul Paștelui, Postul Crăciunului nu este atât de strict, deoarece credincioșii au mai multe dezlegări la pește, ulei și vin. Iată care sunt acestea, mai exact:
- 21 noiembrie (luni)
- 26 noiembrie (sâmbătă)
- 27 noiembrie (duminică)
- 30 noiembrie (miercuri)
- 3 decembrie (sâmbătă)
- 4 decembrie (duminică)
- 5 decembrie (luni)
- 6 decembrie (marți)
- 10 decembrie (sâmbătă)
- 11 decembrie (duminică)
- 12 decembrie (luni)
- 13 decembrie (marți)
- 17 decembrie (sâmbătă)
- 18 decembrie (duminică).
În fiecare zi de marți și joi va fi dezlegare la ulei și vin. De asemenea, sâmbătă și duminică va fi dezlegare la pește. Dacă sunt zile de sâmbătă sau duminică în perioada 20-24 decembrie, acestea nu au dezlegare la pește, ci doar la untdelemn și vin.
Mai mult de atât, dacă în zilele de luni, miercuri sau vineri este sărbătoare cu cruce neagră, atunci credincioșii pot consuma ulei și vin. În zilele de sărbătoare marcate în calendar cu cruce roșie va fi dezlegare la pește.