21 dec. 2023 | 09:19

Ce să consumi dimineaţa în loc de cafea. Alimentul care te trezeşte imediat, specialiştii îl recomandă

Diverse
Ce să consumi dimineaţa în loc de cafea. Alimentul care te trezeşte imediat, specialiştii îl recomandă
Ce să consumi dimineaţa în loc de cafea

Pentru cei mai mulți adulți, licoarea neagră este primul mic răsfăț al zilei, însă specialiștii recomandă renunțarea la acest ritual. Află, din rândurile de mai jos, ce să consumi dimineaţa în loc de cafea. Acesta ar fi, de fapt, alimentul care te trezeşte imediat.

Specialiștii ne recomandă să renunțăm la cafeaua de dimineață

Dimineața începe cu prima ceașcă de cafea, cel puțin, asta consideră consumatorii din întreaga lume. Fie că este savurată acasă, pe drum spre locul de muncă sau școală, în cafenele, la restaurant, la birou, este considerată un ajutor de nădejde, reușind să ne trezească imediat și să ne ofere energie pentru a face față provocărilor cu care urmează să ne confruntăm pe parcursul zilei.

Cu toate că are multe efecte benefice pentru organismul uman, nu se recomandă ca această celebră băutură să fie savurată imediat după ce ne trezim, pe stomacul gol. De asemenea, este important să ne dozăm cu grijă consumul de cafea, în cantități prea mari, poate avea efecte nedorite, precum insomnie, tahicardie, dureri de cap și agitație excesivă.

Alimentul banal care oferă organismului energie

Dacă ai nevoie de un plus de energie, există alte surse. Cercetătorii de la Universitatea Cornell din SUA susțin că o alternativă excelentă este un fruct banal, care nu lipsește din casele oamenilor: mărul.

Potrivit acestora, merele – care sunt bogate în fibre, zaharuri, vitamine și antioxidanți – pot avea un efect asemănător cafelei, oferind organismului energie, fără efectele negative ale cofeinei.

Te-ar putea interesa și: Bei cafea sau ceai fierbinte? Pericolul major de sănătate la care te supui

Ce să consumi dimineaţa în loc de cafea. Alimentul care te trezeşte imediat, specialiştii îl recomandă

Foto: Pixabay

Sfaturile unui medic renumit

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici de la noi din țară, prof. univ. dr. Vlad Ciurea, nu recomandă nici el consumul de cafea imediat după ce ne trezim, pe stomacul gol. Specialistul a explicat că este indicat să ne începem ziua cu un pahar cu apă plată, la temperatura camerei.

„Apa de dimineață trebuie să fie plată și trebuie să bem apă, nu cafea! Primul lucru, pe stomacul gol, este apă. Apă plată, nu cu gheață, nu cu alte ingrediente, nu cu alte substanțe. Dacă o vreți cu lămâie, da, pe stomacul gol, la temperatura camerei, pentru că pătrunde în corp. Și umidifică tot corpul, curăță tot corpul, hidratează tot corpul”, a explicat și prof. univ. dr. Vlad Ciurea, la Antena 3 CNN.

Te-ar putea interesa și: Ce să pui în cafea pentru cel mai bun gust. Un biolog molecular a dat răspunsul surprinzător

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro