Ce să bei vara pe caniculă. Cele mai bune lichide vara
Pe vreme caniculară, medicii spun ca ar trebui să bem 1,5-2 litri de lichide pe zi, fără a aștepta să ni se facă sete. Problema este ce lichide sunt benefice organismului uman, pe caniculă, și care lichide ne pot face mai mult rău decât bine.
Ce trebuie să bei vara pe caniculă. Cele mai bune băuturi vara
Specialiștii ne recomandă să bem apă pe timp de caniculă, pentru că doar apa ține de sete, fie că este plată, minerală, de izvor, îmbuteliată ori sub altă formă. Apa minerală ne înviorează, ne fortifică organismul și ne reechilibreaza mineralele și vitaminele pierdute. Corpul uman, prin transpirație pierde apă și săruri minerale, de aceea este bine sî se consume apa minerală.
În orice caz, pe vreme caniculară nu se face abuz de apă rece, întrucît te poți alege cu o răceală zdravană. Este ideal să se combine apa rece cu apă la temperatura ambientală, astfel încât să se obțină un lichid la o temperatură acceptabilă pentru organism.
Alcoolul, interzis a se consuma pe timp de caniculă
Medicii recomanda ca în perioada de caniculă să nu se consume alcool, nici măcar bere sau vin. Alcoolul favorizeaza deshidratarea si diminueaza capacitatea de luptă a organismului împotriva caldurii. “Nu consumati alcool, inclusiv bere, va deshidrateaza si va transforma intr-o potentiala victima a caniculei”, sustine dr. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii de Primiri Urgente din cadrul Spitalului “Sf. Ioan” din Iasi.
Alții nu sunt de aceiași părere. “Trecand peste efectul racoritor pe care il are, nu trebuie sa uitam nici faptul ca berea ajuta la rehidratarea organismului dupa efort fizic si datorita compozitiei sale: adica o proportie de 93% din apa si 7% substante nutritive. Trebuie precizat insa faptul ca efectele benefice ale berii sunt valabile doar in conditiile in care aceasta este consumata cu moderatie de catre adulti responsabili cu o dieta echilibrata”, a afirmat dr. Corina Zugravu, presedintele Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie.
Ceaiurile calde sunt răcoritoare pe timp de vară
Ministerul Sănătății informează că trebuiesc evitate băuturile cu conținut ridicat de cofeină: cafea, ceai, cola sau alte sucuri răcoritoare carbogazoase, deoarece acestea sunt diuretice. În schimb, pe căldură sunt recomandate ceaiurile, chiar călduțe.
Ceaiurile calde ajută la o mai bună termoreglare a organismului. Este indicat ceaiul de menta, chiar si doua, trei pe zi daca e foarte cald, este racoritor. Sunt benefice și ceaiurile de soc, mușetel, urzici, tot calde, în care se adaugă cîteva picaturi de zeama de lămâie și un vîrf de linguriță de miere.