Ce s-a întâmplat la Piatra Neamț, la cinci minute după ce s-a sunat la 112. Unde a ajuns medicul erou

de: Stan Nicu
15 11. 2020

Medicul erou Cătălin Denciu va fi transportat în această dimineață la un spital din Bruxelles. Medicul are arsuri pe 40% din suprafața corpului după ce a încercat să salveze pacienții din secția ATI a spitalului din Piatra Neamț după ce aceasta a fost cuprinsă de flăcări violente. Ministrul Sănătății a dezvăluit că este bun prieten cu medicul Cătălin Denciu, cei doi fiind colegi de facultate.

Cătălin Denciu, medicul erou de la spitalul Piatra Neamț, transferat la tratament în Bruxelles. Are arsuri pe 40% din suprafața corpului

Cătălin Denciu, medicul care se afla de gardă în momentul când secția ATI a spitalului din Piatra Neamț a fost cuprinsă de flăcări, va fi dus pentru tratament la spitalul militar “Regina Astrid” din Bruxelles. Acesta s-a rănit grav în incendiu, având arsuri pe 40% din suprafața corpului.

Inițial, sâmbătă noapte, Cătălin Denciu a fost transportat cu o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD la aeroportul din Iași, de unde a fost preluat cu o aeronavă militară pusă la dispoziție de Ministerul Apărării Nationale.

Catalin Denciu, transportat intr-un spital militar din Bruxelles pentru tratament

Cătălin Denciu a ajuns inițial la spitalul Floreasca din București

Cătălin Denciu a fost transportat la Spitalul Floreasca din București. Astfel, medicii au hotărât ca în această dimineață, în urma acordului primit de spitalul militar “Regina Astrid” din Bruxelles, să fie transportat acolo pentru tratament.

Medicul Cătălin Denciu va fi transferat la spitalul din Bruxelles,  în cursul acestei dimineți, cu o aeronavă pusă la dispoziție de MApN.

Un echipaj UPU-SMURD îl va însoți pe Cătălin Denciu

De asemenea, asistența și echipamentele medicale necesare transportului doctorului Cătălin Denciu vor fi asigurate de un echipaj aparținând UPU- SMURD București.

Cătălin Denciu a fost rănit în timp ce încerca să scoată pacienții care se aflau în secția de ATI a spitalului Piatra Neamț. Nu se știe câți a reușit să salveze, însă este cert că nu va avea niciodată mustrări de conștiință, întrucât a încercat.

Ministrul Sănătății, bun prieten cu medicul erou Cătălin Denciu

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a dezvăluit că Ioan Cătălin Denciu i-a fost coleg de facultate şi că este un profesionist desăvârşit. De asemenea, cei doi au o relaţie extrem de apropiată.

Este un profesionist, suntem şi prieteni, colegi de facultate. Îşi face meseria după cum am văzut şi în această seară încercând să salveze şi acei pacienţi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. De asemenea, Cătălin Denciu este căsătorit cu o doamnă doctor ginecolog și împreună au doi copii.

Costumul anti-covid al medicului s-a aprins ca o torță

Medicul era îmbrăcat în momentul când a intrat în flăcări în combinezonul anti-covid, astfel că acesta s-a aprins imediat când a intrat în contact cu focul, fiind neignifug, arzând ca o torță. Colegiul Medicilor a transmis încă de sâmbătă seară un mesaje pentru Cătălin Dniciu.

Suntem, de asemenea, alături de colegul nostru medic aflat de serviciu și care a suferit arsuri foarte grave în această tragedie încercând, potrivit informațiilor, să salveze pacienții. Sistemul de sănătate românesc trebuie să nu mai producă tragedii! Am avut incendiul de la Maternitatea Giulești, iar acum această tragedie care poate arată și infrastructura deficitară a spitalelor”, a tranmis într-un comunicat prof. dr. Daniel Coriu de la Colegiul Medicilor.

10 oameni au murit în incendiu

În incendiul de la spitalul Piatra Neamț și-au piedut viața 10 oameni. “Opt decese în salonul în care a avut loc incendiul și două din salonul alăturat. De asemenea, medicul de gardă are și arsuri de gradul patru pe membre.

Din primele informații se pare că a fost vorba despre un scurtcircuit. Dintre cadrele medicale mai sunt persoane cu arsuri de gradul unu, doi, tratate la Piatra Neamț”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.