Finala de la Vocea României a stârnit foarte multe emoții, atât în rândul celor aflați în public, în fața televizorului sau la masa juriului. Nici prezentatorul Pavel Bartoș nu a lăsat ca marele moment să treacă neobservat, așa că a dorit să le împărtășească tuturor câteva gânduri legate de câștigătorul sezonului 9 al emisiunii de pe PRO TV. Acesta a dezvăluit ce s-a întâmplat în culise, fiind vorba despre imagini pe care fanii emisiunii au fost emoționați să le vadă.
Prezentatorul Pavel Bartoș a făcut publice pe contul său de Instagram mai multe imagini, odată cu finala de la Vocea României. Acesta le-a arătat tuturor și ce nu s-a văzut, când camerele de filmat s-au oprit. Deși au existat numeroase zvonuri legate de cei patru finaliști, se pare că între ei s-a legat și o frumoasă legătură de prietenie. Este cazul marelui câștigător al sumei de 100.000 de euro, Dragoș Moldovan, ce a făcut parte din echipa lui Tudor Chirilă, și finalistul lui Smiley, Andi Țolea.
La scurt timp după ce Dragoș, în vârstă de 21 de ani, a fost desemnat drept învingător în cursa muzicală transmisă de PRO TV, vineri seară, concurenții au fost fotografiați în timp ce s-au îmbrățișat. A fost un semn de afecțiune ce i-a emoționat pe fani, după ce au observat mai bine pozele publicate de către Pavel Bartoș pe rețelele sociale.
„O imagine dincolo de cuvinte! Bravo lor, bravo vouă, bravo nouă! Aplauze puternice pentru cei peste 200 de colegi din spatele camerelor care au făcut ca noi cei din fața camerelor să fim Vocea României!”, a fost mesajul scris de către Pavel Bartoș, în dreptul pozei emoționante.
În seria de fotografii pe care a realizat-o după finala de la Vocea României, actorul poate fi observat și alături de Smiley și finalistul său, Andi Țolea, dar și cu Dragoș și Tudor Chirilă, într-o altă imagine.