Ce s-a întâmplat cu Rangers după absența lui Ianis Hagi din echipă. Valoarea românului începe să se vadă
Ce s-a întâmplat cu Rangers după absența lui Ianis Hagi din echipă. Internaționalul român începuse bine noul sezon competițional. Ianis a înscris primul gol în partida din prima etapă, contra lui Livingston, în minutul 8, dar după doar 20 de minute a fost accidentat de un jucător advers. El a lipsit și în partida cin Champions League, de la Malmo, pierdută de trupa lui Steven Gerrard cu 1-2.
Ce s-a întâmplat cu Rangers după absența lui Ianis Hagi din echipă
Ce s-a întâmplat cu Rangers după absența lui Ianis Hagi din echipă. Internaționalul român începuse noul sezon cu ambiții mari. Ele păreau să se concretizeze după primele minute ale jocului cu Livingston, din prima etapă a campionatului scoțian. Mijlocașul român a deschis scorul după doar 8 minute. Dar 20 de minute mai târziu el a fost victima unui atac dur al unui adversar și a trebuit să iasă de pe teren.
A înscris un gol important pentru noi (n.r. – Ianis Hagi) și să sperăm că lovitura nu este foarte serioasă. Piciorul este puțin umflat acum, dar să sperăm că nu îl va ține departe de teren prea mult. E posibil să piardă meciul de marți (cu Malmo), dar avem fizioterapeuți buni aici. Așa că sperăm ca ei să poată să scoată un iepure din joben și să îl avem la Malmo, pentru că important pentru noi”, a spus Steven Gerrard după meciul cu Livingston.
Valoarea românului începe să se vadă
Ianis Hagi a absentat de la partida din turul 3 al Champions League, din deplasare, cu Malmo. Iar absența sa de la mijlocul terenului a devenit vizibilă în jocul echipei. Suedezii s-au impus cu 2-1, dar punctul scoțienilor a fost marcat la ultima fază a meciului. Steven Gerrard a explicat după meci că Ianis s-a reaccidentat la încălzirea dinaintea partidei.
Mi-aș fi dorit să am mai multe opțiuni pe bancă, dar am avut o situație neplăcută la încălzire. Ianis Hagi a devenit indisponibil la încălzire”, a declarat Steven Gerrard, după meciul din Suedia.
Sâmbătă, în cea de-a doua etapă de campionat, Rangers s-a văzut nevoită să-și întrerupă seria de 40 de partide consecutive fără înfrângere în competiția internă. Campionii au pierdut cu 0-1 pe terenul celor de la Dundee United, Ianis Hagi lipsind din nou din cauza accidentării. Jocul echipei lui Gerarrd nu și-a regăsit cadența în lipsa mijlocașului român de 22 de ani. Ultima înfrângere în campionat data din martie 2020.
Ianis Hagi încă e văzut ca „transferabil” pentru gruparea de pe Ibrox Park. Potrivit givemesport.com, Rangers se gândește să profite de piața transferurilor din această vară, care este în creștere după pandemia de Covid-19, și să vândă jucătorii cei mai buni. Mai exact, Steven Gerrard și-ar fi dat acordul ca atât Alfredo Morelos, cât și Ianis Hagi să fie incluși pe lista de transferuri. Scoțienii așteaptă oferte și sunt dispuși să se despartă de starurile lor pentru prețul corect. Ianis Hagi este într-o perioadă bună a carierei sale, iar scoțienii nu au de gând să-l vândă cu mai puțin de 12 milioane de lire sterline. Cea mai interesată echipă de internaționalul român a fost, până acum, Sevilla.