Se fac verificări la Jandarmeria Teleorman după ce mai mulți subofițeri au fost surprinși în autospeciala instituției fără mască de protecție. Ei au oprit pentru a sancționa doi tineri care nici ei nu purtau acest accesoriu. Pe lângă avertismentele primite, unul dintre tineri s-a ales și cu o amendă de 500 de lei.
Este anchetă la Jandarmeria Teleorman după apariția imaginilor cu mai mulți subofițeri care nu purtau mască de protecție în autospeciala instituției. Fotografiile au ajuns acum și la superiorii lor, care au anunțat că a fost înființată o comisie la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi care cercetează toate aspectele incriminate.
La mijloc ar fi un conflict mai vechi între unul dintre jandarmii care au aplicat amenda și unul dintre tinerii care au și încasat-o. Pe motiv că se cunosc și că există o dispută între el și tatăl tânărului, omul legii a acționat așa cum a dorit și a aplicat amenda în mod discreționar doar unuia dintre tinerii care nu purtau mască.
Ce nu știau jandarmii este că și ei vor trebui acum să scoată bani din buzunar, cel mai probabil pentru o sancțiune disciplinară, pentru că înainte cu puțin timp de întâmplare au fost fotografiați în timp ce se aflau în autospecială fără a purta mască de protecție. Conform normelor în vigoare, în momentul în care într-o mașină sunt mai multe persoane care nu fac parte din aceeași familie, acestea trebuie să poarte mască în mod obligatoriu, potrivit jandarmhunedoara.ro.
„În urma anchetei efectuate, au fost aplicate trei sancțiuni în valoare totală de 1.000 de lei pentru nerespectarea obligativității purtării măștii de protecție și aplicarea unei sancțiuni disciplinare. Totodată, s-a luat măsura reinstruirii întregului personal cu privire la modul de acțiune în situația aplicării de către jandarmi a măsurilor tactice polițienești, a obligației legale de a avea un comportament civilizat, de a da dovadă de amabilitate, de a adopta o atitudine politicoasă, dar și fermă în același timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Teleorman, Răduț Cristian.