Ce s-a întâmplat cu Irina Fodor şi cu concurenţii de la America Express în Mexic. Nu s-a dat nimic la TV: „A scos arma şi ne-a băgat într-o curte. Erau răpite zilnic femei acolo”

de: Ana Chivu
10 03. 2023

Emisiunea ,,America Express” se apropie cu pași repezi de Marea Finală pe care toți fanii show-ului o așteaptă cu sufletul la gură. Iată că acum au rămas în competiție doar vedetele care au putut să îndeplinească toate probele, dar și cele care au făcut față presiunii din proiectul celebrul. Destinația a fost una periculoasă anul acesta, iar momentele de tensiune au fost la tot pasul. Iată ce s-a întâmplat cu Irina Fodor și concurenții în Mexic. Au riscat foarte mult!

Momente riscate la ,,America Express”: ce s-a întâmplat cu Irina Fodor și concurenții show-ului?

,,America Express” este de departe cel mai iubit, aventuros și periculos show din toate sezoanele de la începutul proiectului. Vedetele de anul acesta au riscat foarte mult, dar și-au asumat totul pentru amintiri de neuitat și lecții prețioase de viață.

Unii din fanii emisiunii au senzația că puține din cele explicate pe parcursul edițiilor sunt adevărate, iar pentru asta producătoarea principală a venit să ofere câteva detalii incredibile despre emisiune alături de colegul pe care se bazează foarte mult în propria echipă din spatele micilor ecrane. Robert Lionte a mărturisit că prima oară toată lumea are senzația că este un clișeu, dar realitatea arată altceva.

„Mexic a fost cea mai periculoasă ţară. E exact cum vezi în filme. Prima oară crezi că e un clişeu, că nu e atât de grav, că te afli într-o zonă mai sigură, apoi te loveşte realitatea. Te uitai la TV şi vedeai că în orăşelul în care te afli tocmai au fost ucişi zece oameni”, a spus Robert Lionte, la podcastul lui Mihai Morar.

„Da, eram în Guanajuato. Regula era să plecăm de acolo până apunea soarele, până se întuneca. Nu era nimeni pe stradă, era pustiu. Am întârziat, trebuia să mergem pe autostradă, care trecea pe lângă Celaya – unul dintre cele mai periculoase oraşe din întreaga lume, e în top 5. Oamenii vin de pe câmp, blochează autostrada, fură de peste tot şi pleacă înapoi. Aveam armata înainte şi după noi”. – Robert Lionte

,,S-a întâmplat să scoată arma din mașină și să…”

Întrebată de celebrul om de radio care au fost unele din cele mai periculoase momente din proiect, Mona Segall a mărturisit că au existat câteva clipe în care unul din bodyguarzii Irinei Fodor a sesizat pe cineva care făcea poze tuturor fetelor din competiție.

Atunci, concurenții au fost nevoiți să aștepte ore în șir pentru a vedea cum evoluează situația, timp în care au fost păziți de oameni de poliție care au venit cu mașini cu mitraliere în ajutor.

„Trebuie totul să fie foarte bine organizat. Iar din momentul în care ajungeam la hotel, indiferent că nu mai aveam apă sau mâncare, nu mai aveam voie să ieşim. Echipele din concurs aveau securitate după ele, inclusiv la căutat cazare”, a dezvăluit şi Mona Segall.

„Securitatea verifica zona în care se aflau concurenţii, erau mereu în contact cu poliţia. S-a întâmplat ca unul dintre bodyguarzii Irinei Fodor să scoată arma în maşină şi să spună: intraţi în curtea asta şi nu va mai mişcaţi de aici. Am stat ore în şir acolo.

El văzuse pe cineva care făcea poze fetelor şi Irinei pe ascuns. Era zona în care se răpeau cel mai des fete. Erau copaci în care erau atârnate poze cu fetele dispărute de-a lungul timpului. A fost chemată poliţia, au venit maşini cu mitraliere să ne păzească”, a mai spus aceasta.