Ce s-a întâmplat cu fata care a fost închisă 13 ani într-o cameră. Povestea este cutremurătoare

De multe ori aflăm despre povești cutremurătoare, parcă scoase din scenariile unor filme de groază. Un astfel de caz, dramatic, este și cel al unei fetițe închisă timp de 13 ani. Numele real al fetei nu a fost dat publicității. Povestea dramatică a fetiței, cunoscută sub numele de Genie, este cutremurătoare, pe cât de adevărată.

Genie, copilul sălbatic după viața de tortură

La mai bine de patru decenii după ce a apărut într-un birou de asistență socială din Los Angeles, soarta ei este neclară, dar a schimbat viața celor care au cunoscut-o. În octombrie 1970, a intrat într-un birou de asistență socială din Los Angeles, cu un mod curios de a ridica mâinile, ca un iepure.

La acel moment avea șase sau șapte ani. Mama ei, afectată de cataractă, căuta un birou cu servicii pentru nevăzători și intrase în camera greșită. Apariția fetei însă i-a transformat pe ofițerii sociali.

La început au crezut că suferă de autism. Apoi au descoperit că nu poate vorbi. Avea două seturi de dinți aproape complete. Dinții suplimentari în astfel de cazuri sunt cunoscuți sub numele de supernumerari, o afecțiune dentară rară.

Abia putea mesteca sau înghiți și nu-și putea focaliza complet ochii și nici nu-și putea extinde membrele. Cântărea doar 26 kg, și avea 13 ani.

Numele ei, numele dat pentru a-i proteja identitatea, era Genie. Tatăl ei o legase într-o cămașă de forță făcută manual, de un scaun într-o cameră liniștită a unei case suburbane, de când era mică. Îi interzisese să plângă, să vorbească sau să facă zgomot. Fata, vădit traumatizată și bătută, mârâia ca un câine.

Povestea incredibilă a fetiței de 13 ani

Cazul lui Genie a devenit unul dintre cele mai grave cazuri de abuz asupra copiilor din SUA. De-a lungul timpului, Genie a intrat în atenția oamenilor de știință, în special a lingviștilor. A fost un caz de studiat pentru că a crescut fără limbaj sau pregătire socială.

Povestea începe cu tatăl lui Genie, Clark Wiley. A crescut în case de plasament din nord-vestul Pacificului și a lucrat ca mașinist la liniile de asamblare a aeronavelor din LA în timpul și după cel de-al doilea război mondial.

S-a căsătorit cu Irene Oglesby, o migrantă cu 20 de ani mai mică decât el. Wiley era un om controlant care ura zgomotul, și nu dorea copii. Cu toate acestea, au venit copii. Prima, o fetiță, a murit după ce a fost lăsată într-un garaj.

O a doua a murit din cauza complicațiilor la naștere. Un al treilea, un băiat pe nume John, a supraviețuit. A urmat cinci ani mai târziu fata care avea să devină cunoscută sub numele de Genie. Când un șofer beat a ucis-o pe mama lui Wiley în 1958, el s-a dezlănțuit în furie și paranoia.

L-a brutalizat pe John și și-a închis fiica în vârstă de 20 de luni singură într-un dormitor mic, izolat și abia în stare să se miște. Când nu a fost legată de un scaun, ea a fost constrânsă în cămașă de forță de un pătuț acoperit cu plasă de sârmă. Wiley a impus tăcerea cu pumnii și o bucată de lemn. Așa a crescut Genie în anii 1960.

Irene, traumatizată și bolnavă, reușește să fugă în sfârșit în 1970, împreună cu Genie. Lucrurile s-au întâmplat rapid după ce a greșit biroul cu cel de asistență socială. Wiley, acuzat de abuz asupra copiilor, s-a împușcat. „Lumea nu va înțelege niciodată”, a scris în biletul de adio.

Genie a devenit ocazia unică de a studia dezvoltarea creierului și a vorbirii

Genie a fost mutată la spitalul pentru copii din Los Angeles. Pediatrii, psihologii, lingviștii și alți experți din întreaga SUA au solicitat să o examineze și să o trateze. Aici a existat, spun aceștia, o ocazie unică de a studia dezvoltarea creierului și a vorbirii, modul în care limbajul ne face oameni. Când a fost dusă la Spitalul de Copii la vârsta de 14 ani era încă în scutece.

Genie avea dimensiunea unui copil de 8 ani, cu limbajul și abilitățile motorii ale unui bebeluș, rostind doar câteva cuvinte. Genie putea spune cuvinte, cum ar fi „albastru”, „portocaliu”, „mamă” și „du-te”. Medicii au numit-o cel mai profund copil rănit pe care l-au văzut vreodată.

Progresul inițial a fost promițător. Genie a învățat să se joace, să mestece, să se îmbrace și să se bucure de muzică. Ea și-a extins vocabularul și a schițat imagini pentru a comunica ceea ce cuvintele nu puteau. A performat bine la testele de inteligență.

”Comportamentul ei era dezgustător”

Echipa a fost fascinată de carisma și curiozitatea ei. Susie Curtiss, proaspătă absolventă la școala universitară în lingvistică teoretică, a fost membră a echipei și a lucrat cu Genie la învățarea limbajului.

„Am fost o femeie foarte tânără, având șansa unei vieți. Nu era socială, iar comportamentul ei era dezgustător, dar ne-a captivat cu frumusețea ei”, a spus Curtiss.

Datorită studierii cazului Genie, medicii știu acum că dezvoltarea gramaticală are nevoie de stimulare lingvistică. Când copiii sunt izolați de limbă, o fereastră se închide și își pierd capacitatea de a vorbi în propoziții.

Când Genie a împlinit 18 ani în 1975, imediat după încheierea studiului, Irene Wiley a convins instanța să renunțe la acuzațiile de abuz împotriva ei, susținând că a fost și ea victimă, iar Wiley a preluat custodia lui Genie pentru un timp foarte scurt. Potrivit rapoartelor din Los Angeles Times, Wiley a lucrat ca „femeie de serviciu” și a constatat rapid că nu se poate ocupa de nevoile lui Genie.

În 1978, după operația de cataractă, Wiley a cerut din nou custodia și a obținut tutela legală a fiicei sale. Dar până atunci Genie fusese plasată într-o casă de îngrijire a adulților. Din păcate, în 2008, la vârsta de 51 de ani Genie era din nou în închisoare psihologică ca secție a statului, a șasea casă de plasament. Și din nou, ea era mută. Astăzi, în 2021, ar avea 64 de ani, dar nu se mai știe mai nimic despre ea. Citește mai departe aici.