Ce s-a întâmplat cu bărbatul care a lovit cu maşina un poliţist din Caraş-Severin. S-a aflat că are pe numele său un mandat european de arestare
Șoferul în vârstă de 42 de ani, care nu a oprit la semnalele unui polițist din Caraș-Severin și l-a acroșat cu autoturismul, fiind oprit mai apoi cu focuri de armă, a fost reținut pentru 24 de ore.
Bărbatul care a lovit cu mașina un polițist, reținut pentru 24 de ore
Individul urmează să fie prezentat instanței cu propunerea de extrădare. Pe numele său autoritățile din Austria au emis un mandat european de arestare. Potrivit Inspectoratului de Poliție al județului Caraș-Severin, bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
”În cursul zilei de astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin sistem videoconferinţă, pentru dispunerea arestării provizorii în vederea extrădării, având în vedere că pe numele bărbatului este emis un mandat european de arestare, de către autorităţile austriece, pentru săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului”, mai transmite IPJ Caraş-Severin.
Bărbatul urmează să fie extrădat în Austria. De acolo a furat bunuri și are pe numele său un mandat european de arestare.
Șoferul a lovit intenționat polițistul care îl trăgea pe dreapta
Polițistul din Bocșa a fost rănit joi după-amiază, în timpul unui control în trafic. Potrivit IPS Caraș-Severin, agentul a fost acroșat de un șofer care a refuzat să se conformeze solicitărilor venite din partea polițiștilor.
Autorul este un bărbat în vârstă de 42 de ani. Potrivit declarațiilor sale, el trebuia să fie naș la o nuntă, de aceea conducea acea mașină închiriată, decorată festiv, care era înmatriculată în Germania.
După producerea incidentului, un coleg al polițistului rănit a executat trei focuri de armă cu armamentul din dotare. Autoturismul a fost oprit după circa 400 de metri de către un al echipaj de poliție.
Polițistul care a fost acroșat de autoturism a fost transportat la o unitate medicală în vederea examinării și acordării asistenței medicale. De asemenea, șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul eitlotest, rezultatul fiind negativ.
„Din verificările efectuate s-a stabilit că poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire autoturismului în cauză, acesta ar fi încetinit, apoi ar fi accelerat din nou, moment în care l-ar fi acroşat pe agentul de poliţie care se afla lângă maşina acestuia, solicitându-i conducătorului auto să oprească autoturismul şi să prezinte documentele pentru control”, a menţionat sursa citată.
Mai mult de atât, precizează IPJ Caraș-Severin, a fost informată unitatea de Parchet competentă, pentru dispunerea unui procuror care să coordoneze ancheta.