13 feb. 2022 | 13:08

Ce s-a întâmplat cu băiatul de mingi la care Gică Hagi a țipat, după meci: „Cea mai frumoasă zi”

Sport
Ce s-a întâmplat cu băiatul de mingi la care Gică Hagi a țipat, după meci: „Cea mai frumoasă zi”
Gică Hagi a făcut un copil de mingi să plângă VIDEO

Ultimul meci din Liga 1 jucat de Farul Constanța și Voluntari a fost la cote maxime pentru Gigă Hagi. Deși finalul avea să-i aducă cele trei puncte dorite, meciul nu a fost lipsit de momente de tensiune. Unul dintre ele i-a avut în prim plan pe Ggică Hagi și unul din copiii de mingi.

Gigă Hagi, nervos la ultimul meci jucat acasă

În etapa a XXVI-a din Liga 1, Farul Constanța, echipă antrenată de „Regele” Gigcă Hagi a întâlnit echipa Voluntariului, considerată revelația acestui campionat. Meciul s-a jucat pe terenul constănțenilor, iar Hagi, ca de obicei, a trăit meciul la intensitate maximă.

Cu toate că partida i-a adus cele trei puncte, urcând echipa pe locul 6 în campionat, cu 25 de puncte, Gigă Hagi a avut momente în care nu și-a mai putut stăpânii nervii. Un astfel de moment, regretat de altfel de antrenor, a avut loc pe final de meci, când Farul conducea cu scorul de 2-0.

Este momentul în care mingea iese în afara terenului, în favoarea adversarilor, iar unul din copiii de minge dă repede balonul înapoi în teren. Nervos, Gigă Hagi s-a dezlănțuit asupra acestuia, urlând la el, în cele din urmă făcându-l pe copil să plângă.

După ultimul fluier al arbitrului și cu 3-0 pe tabela de marcaj, „Regele” face un gest deosebit, mergând la copilul de mingi. Îl ia de gât și-și cere scuze. Dar nu înainte de a-i explica de ce a țipat la el. Totul s-a terminat cu bine, în cele din urmă.

Iustin Petru Racovițan joacă de 4 ani la Academia lui Hagi

Conform publicației GSP.ro, micuțul în cauză se numește Iustin Petru Racovițan, are 12 ani și joacă de 4 ani la Academia lui Hagi. Conducerea Academiei, mai spun jurnaliștii publicației amintite, vorbesc extrem de frumos de băiat, fiind unul dintre golgheterii echipei. Întrebat de ceea ce s-a întâmplat pe finalul meciului, tânărul a răspuns:

„A fost cea mai frumoasă zi din viața mea. Joc la Academia Hagi de 4 ani și sunt mijlocaș ofensiv. Ce am vorbit cu domnul Hagi rămâne între mine și el.

După meci am fost în vestiarul echipei mari și Adi Petre mi-a dat tricoul lui cu autograf! A fost cea mai frumoasă zi”, l-a răspus puștiul celor de la GSP.

Deși lucrurile s-au rezolvat cu bine, momentul a rămas totuși în memoria celor aflați pe teren. Cât despre tânărul Iustin, antrenorii săi spun că este bun, dar va trebui să muncească dacă dorește să ajungă la fel de mare ca Gică Hagi.

Digisport.ro
N-a pronunțat ”România”! Cum ne-a numit prim-ministrul din Kosovo, după scandalul de la București
Stirile PROTV
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
PlaySport
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Ego.ro
Anamaria Prodan, de nerecunoscut. Brunetă și machiată strident, la nunta cu fostul soț FOTO
ProActual
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
EVZ.ro
Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare
Spynews.ro
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
PRO TV
”Cu Anca Dinicu mă sărut, cu Anisia Gafton mă însor, iar pe Alex Bogdan...” Declarațiile din culise ale unui coleg de scenă
Adevarul
Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat direct în tavan”
BZI.ro
Adriana Bahmuțeanu, mesaj înduioșător pentru fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană: ”Să le trimită dramul de înțelepciune!”
Viva.ro
Vestea că Silviu Prigoană nu era, de fapt, căsătorit cu Mihaela i-a luat pe toți prin surprindere, dar asta nu e tot! S-au aflat detalii neașteptate acum: "Față de restul lumii...”