Ce s-a ales de Mihai Onilă, la patru ani de la moartea fetiței lui. Mesajul tulburător al fostului cântăreț din trupa AXXA

de: Iancu Andreea
05 05. 2020

Orice părinte resimte o durere cumplită în situația în care își pierde copilul. Din păcate, Mihai Onilă, fostul membru al trupei AXXA, a trecut deja printr-o astfel de experiență, care l-a marcat pe viață. Chiar și astăzi, la aproape patru ani de la trecerea în nefiinţă a micuţei sale, este încă tulburat de eveniment.

Povestea copilei este una extrem de greu de acceptat, chiar și pentru cei care nu au cunoscut-o. Ioana Emily Hope avea 10 ani când a încetat din viață, după ce s-a luptat cu o boală incurabilă timp de 6 luni. Specialiștii din Belgia au fost rezervați în privința unei evoluții favorabile în cazul copilei. Aceștia descoperiseră că micuța suferea de cancer în zona centrală a creierului și nu putea fi operată.

Mihai Onilă, alături de soția și fiica sa

Legătura tată-fiică, păstrată chiar și din ceruri

Mihai Onilă a trecut atunci prin momente cumplite și chiar dacă timpul a trecut, legătura cu copila sa a rămas una specială. Într-un interviu acordat click.ro, Mihai Onilă povestește cum încă mai comunică cu fiica sa, trecută în neființă:

Eu sunt un suflet extrasenzorial și chiar empatic, discuțiile la nivel de suflet le am chiar și acum, așa cum le aveam și în trecut, cu fiica mea, când simt nevoia să am o asemenea discuție cu Emy sau cu orice altă entitate din astral.

Emily este și va fi mereu vie în inima mea. Camera ei nu mai există, ca de altfel multe lucruri, despre care o să aflați la timpul potrivit.

Totodată, cei doi părinți au decis să păstreze ultimele rămășițe lumești ale fetiței și au ales să depoziteze cenușa lui Emily în camera mamei sale, Adriana. Fostul membru al trupei AXXA povestește cum aceasta încearcă să depășească momentele grele și să își reia viața.

Adriana este foarte bine. Și ea, ca noi toți, face eforturi susținute de a-și duce viața mai departe, menționează cântărețul.

Cu ce se ocupă Mihai Onilă acum

Fostul cântăreț s-a reprofilat și este la momentul actual antreprenor. Acesta are un magazin online care comercializează produse de sănătate, înfrumusețare, produse anti-îmbătrânire, întreținere și de igienă. Mihai Onilă apreciază comerțul online și consideră că acesta îl va putea înlocui pe cel exterior.