Ce s-a ales de membrii trupei L.A. Liviu Vârciu, din nou pe scenă cu Adrian Zainea, în 2023 FOTO EXCLUSIV
Cine nu își amintește de cei trei băieți din trupa L.A. care au făcut furori în anii 2000? Aceștia s-au bucurat de un real succes grație hitului binecunoscut de toată lumea: ”Ochii tăi”, piesă pe care și astăzi mulți continuă să o fredoneze. Așadar, doi din cei trei artiști au decis să revină pe scenă, spre bucuria fanilor. Imagini exclusive Playtech Știri.
Ce s-a ales de ceilalţi membri ai trupei L.A.
Cu siguranță, cu toții ne amintim de formația L.A. care făcea furori în urmă cu mai bine de 20 de ani. La acea vreme, trupa a luat naștere cu Liviu Vârciu și Aurelian Ciocan (în 1998), iar mai târziu l-au atras în proiect și pe Adrian Zainea.
Succesul lor a fost fulminant, ajungând să aibă numeroase concerte atât în țară, cât și în străinătate. Cu toate acestea, formația avea să se destrame după doar șapte ani de la lansare și fiecare și-a văzut de drumul său.
Dacă pe Liviu Vârciu am continuat să îl vedem la TV și în lumina reflectoarelor, având multe proiecte și emisiuni care l-au propulsat în acest domeniu, Aurelian și Adrian au luat căi diferite.
Cu ce se ocupă în prezent
După ce trupa L.A. s-a destrămat, Aurelian Ciocan a plecat în orașul său natal, Constanța, unde, potrivit Impact.ro, și-a deschis o firmă de termopane și s-a implicat în agricultură.
Cât despre Adi Zainea, acesta nu a vrut să se rupă pentru totdeauna de partea muzicală, astfel că a decis să își deschidă un studio muzical, dar afacerea nu a mers așa cum s-ar fi așteptat.
”Am avut un studio în Bucureşti, dar care nu a mers foarte bine din cauza pirateriei. Într-un an, de Crăciun, am plecat în Anglia, la nişte prieteni. Mi-a plăcut foarte mult şi am decis să rămân şi să urmez cursurile unui colegiu pentru a deveni bucătar, fiindcă întotdeauna mi-am dorit să am propriul restaurant.
Acum lucrez ca bucătar secund într-un pub, dar vreau să mă întorc acasă şi să-mi deschid acolo propriul restaurant”, spunea Adi pentru Libertatea, în urmă cu ceva ani.
Cei trei s-au reunit la un concert
Trupa L.A a luat naștere în anul 1998, timp în care au avut șase turnee naționale și trei internaționale, au cântat pentru comunitățile de români din Statele Unite, Canada și Germania.
În anul 2001, trupa a obținut două premii importante, ”Cel mai bun album de muzică de petrecere”, iar doi ani mai târziu, ”Cel mai îndrăzneț proiect muzical al anului 2003”.
Dar iată că acum, la aproape 20 de ani de la destrămarea formației, doi dintre membrii trupei, Liviu Vârciu și Adrian Zainea, s-au reunit și au cântat într-un concert în zona Berceni, din Capitală. Vezi imagini exclusive Playtech Știri în Galeria FOTO a articolului.