Andreea a făcut deliciul publicului și, de departe, a fost cireașa de pe tort a sezonului 4 ”Insula Iubirii” de la Antena 1. Relația cu Gabi, bărbatul cu care a venit în Thailanda, nu a rezistat, dar replica:”Vă plac șlarfii mei?”, da. Ce s-a ales de haioasa brunetă?
Gabi și Andreea s-au cunoscut pe un stadion din Reșița, iar un prieten le-a făcut cunoștință. După doi ani și jumătate de relație, au decis să participe la ”Insula Iubirii”, aflându-se într-un punct instabil. Bărbatul se plângea de lipsa de comunicare și spunea că certurile sunt tot mai dese. Ea, cu o memorie scurtă în ceea ce privește momentele mai grele din iubire, dar extrovertită și mai pozitivă decât el, a ales ca experiența de pe meleagurile străine să fie memorabilă, făcând tot ce îi trece prin minte. Cei doi simțeau lucrurile în exactă opoziție, astfel că ”Insula” le-a adus deznodământul.
Cuplul a fost dat afară din emisiune, tocmai pentru că nu se potriveau cu formatul ei, dar și pentru că echipa a considerat că acest lucru le este benefic lor, cât și celorlalți concurenți de la Purimuntra și Minitel. La aproximativ trei ani de la terminarea filmărilor, viața Andreei arată diferit.
La scurt timp după revenirea în țară, bruneta s-a despărțit de Gabi, alegând să trăiască singură. După cum se poate vedea de pe contul de Facebook, fosta concurentă de la Antena 1 nu a mai fost implicată în vreo altă relație și pare că nici nu are de gând să facă acest lucru prea curând.
Fata postează numai imagini în care apare singură, dar și multe clipuri amuzante, semn că nu are o viață activă, dedicându-și timpul liber rețelelor de socializare.