Ce probleme de sănătate are Tudor Chirilă. Și-a amânat deja spectacolele

de: Bișinicu Andreea
29 06. 2022

Tudor Chirilă s-a întors la Vocea României, spre bucuria fanilor emisiunii de la PRO TV. Filmările pentru noul sezon ce va debuta în toamnă au început, iar celebrul artist muncește din greu alături de colegii săi de scaun. Cu toate acestea, Tudor Chirilă și-a amânat spectacolele din perioada următoare din cauza unor probleme de sănătate. Ce a pățit solistul.

Tudor Chirilă și-a amânat spectacolele următoare

Tudor Chirilă trece prin momente delicate, deoarece întâmpină anumite probleme de sănătate care-l împiedică să-și folosească vocea în perioada următoare.

Din acest motiv, juratul de la Vocea României le-a explicat fanilor că nu va mai putea susține spectacolul „Visul american” din cadrul FITS, deoarece medicii i-au recomandat pauză vocală.

„Nu-mi place să ofer detalii despre starea mea de sănătate, mi se pare că ține de intimitatea fiecăruia dintre noi, dar având în vedere că nu mai pot susține spectacolul «Visul american» programat mâine în cadrul FITS, trebuie să spun că în urma unei perioade intense de suprasolicitare vocală am intrat în repaus vocal total, la recomandarea medicilor. Sper să revin cât mai curând pe scenă.”, a scris Tudor Chirilă pe contul de socializare.

Colegii săi din trupa Vama au postat un mesaj asemănător pe pagina lor oficială de Facebook:

„Salutare, ne pare foarte rău să anunțăm că trebuie să reprogramăm show-ul din această seară de la Berăria H, precum și concertele din următoarele două săptămâni. Suprasolicitarea vocală l-a adus pe Tudor în situația de repaus vocal total la recomandarea medicilor.

Sperăm să ne revedem cu bine pe 29 iulie la Arenele Romane sau la alte concerte programate până atunci. Detalii legate de reprogramarea concertului din seara asta nu putem oferi mai devreme de zece zile.”, au declarat cei din trupa Vama pe Facebook.

Lui Tudor Chirilă i-a fost dor de Vocea României

Vocea României sezonul 10 va debuta la PRO TV, din toamnă 2022. Printre antrenorii noului sezon se numără Smiley, Theo Rose, Tudor Chirilă, Irina Rimes și Denis Roabeș de la The Motans. Solistul din trupa Vama este extrem de entuziasmat să facă din nou parte din proiectul de la PRO TV.

„Mie mi-a fost foarte dor de Vocea României, pentru că mi se pare că este un show de televiziune unde am reușit să îmi găsesc locul.

Am privilegiul să mă bucur de atâta emoție care vine de la concurenți, iar eu doar trebuie să stau pe scaun și să fiu expus la această emoție, ceea ce este foarte tare. Cred că este unul dintre cele mai importante show-uri de televiziune din România și este făcut la un nivel înalt.

Îmi este dor de sezoanele trecute, îmi este dor de fiecare atmosferă din fiecare sezon în care am fost în concursul acesta și mă bucur că PRO TV și publicul consideră că sunt o parte mișto din echipa acesta. Iată, sunt și în sezonul acesta de revenire.

Cred că avem de două ori mai multe voci bune, ceea ce este un câștig pentru noi și pentru public”, a spus Tudor Chirilă la PRO TV.