Ce preț are geanta scoasă la vânzare de Balenciaga care arată ca o sacoșă de rafie
Balenciaga lovește din nou! Cunoscutul brand de modă a venit cu o nouă propunere stilistică, prezentând o geantă pe care mulți români nici nu și-ar dori să ofere mulți bani, mai ales pentru că seamănă perfect cu o sacoșă de rafie.
Noua creație Balenciaga a șocat iubitorii de modă. La ce preț ajunge geanta
În timp ce Chanel își păstrează rafinamentul și piesele elegante la care visează multe iubitoare de modă, Balenciaga duce extravaganța la un alt nivel prin piese reinterpretate, pe care mulți nici nu și-ar putea închipui că o să le integreze vreodată într-o ținută.
De această dată, atenția tuturor iubitorilor de modă este îndreptată către o geantă bizară. Aceasta seamănă perfect cu o sacoșă de rafie, chiar dacă materialele folosite pentru acest accesoriu sunt unele de lux, iar prețul este pe măsură!
Moda este făcută pentru a șoca, iar Balenciaga duce totul la un alt nivel. Firma spaniolă a scos geanta la vânzare pentru prețul de 1.600 de euro. Piesa de rezistență arată exact ca o sacoșă de rafie, dar este realizată din piele de vițel, are imprimat logo-ul casei de modă și prezintă două buzunare în interior.
Balenciaga, un brand de modă controversat
Nu este prima oară când celebra casă de modă pune la bătaie piese considerate bizare de către cei mai mulți iubitori de modă. Demna Gvasalia, creatorul de modă care stă la cârma colecțiilor Balenciaga, preferă să se joace cu piesele neobișnuite și să le transforme în obiecte demne de purtat.
Oamenii care poartă Balenciaga o să se bucure de mai multe priviri în momentul în care apar la un eveniment, fie că piesele o să fie admirate sau pur și simplu neînțelese. Nenumărate critici și-au atras și saboții de spumă Crocs în momentul în care au fost lansați în varianta cu toc de către casa de modă.
Ce propuneri a adus casa de modă în trecut
O pereche de încălțăminte în stilul Crocs ajunge la prețul de 1.000 de dolari. Totuși, în timp ce mulți nici nu au vrut să audă de creațiile Balenciaga, alții s-au grăbit să cumpere acești saboți pentru a se bucura de ținute extravagante în care să fie introduși.
De altfel, nu este prima oară când Balenciaga le prezintă perechi de încălțăminte Crocs fanilor. În trecut, modelele cu platformă făceau furori în lumea modei, iar o pereche putea să fie achiziționată pentru suma de 850 de euro.
Între timp, multe iubitoare de modă au încercat să reproducă acasă noile creații pentru a nu achita prețul colosal.