Elena Ceaușescu este un personaj marcant al istoriei României. După moartea sa, multe povești despre ”cuplul invincibil” au putut fi spuse, iar una dintre ele este legată de porecla pe care o avea, în satul în care s-a născut.
Elena Ceaușescu, sau după cum se intitula ”savanta de renume mondial”, s-a născut într-o familie săracă, în Petrești, Dâmbovița, și și-a început drumul în Capitală după absolvirea celor patru clase primare. În 1939, când avea 17 ani, și-a scris soarta, intrând în rândurile Partidului Comunist din România, unde îl întâlnește pe Nicolae Ceaușescu, căsătorindu-se cu acesta în 1947. Surpriza se află în certificatul de naștere, căci acolo se regăsește numele de Lenuța Petrescu, de unde și porecla sub care era cunoscută în satul natal, anume ”Lenuța lu’ Briceag”.
Edward Behr, în ”Kiss the Hand You Cannot Bite”(Sărută mâna pe care nu o poți mușca), precizează că Elena nu lăsase prea multe ”amprente” în comuna natală. De altfel, acesta menționează că tocmai după Revoluție au ieșit la iveală câteva rumori locale ce par să se potrivească ”mănușă” personalității pe care au cunoscut-o românii. Subțire și înaltă, în sat i se spunea și «Păsărica».
Numele se ”rostogolise” astfel prin lume pentru că nu obișnuia să poarte lenjerie intimă. Cu toate acestea, preotul bisericii ortodoxe din sat spunea că era o fată liniștită și singuratică, alegând să stea ore întregi în clopotnița lăcașului de cult, uitându-se după păsări în pădure, căutând cuiburi și pui de veveriță. Ca soție de președinte al statului, Elena Ceaușescu a fost la rându-i beneficiară a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu.
CITEȘTE ȘI:
Apelativul corect al Lenuței era ”Tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu”, la care se putea adăuga și ”savanta de renume mondial”. De asemenea, cu licență poetică, era denumită de scriitorul Eugen Barbu ”Înalta Doamnă a Țării”. Pe de altă parte, unii spun că Ceaușeștii nu suportau să li se vorbească cu titlul de ”doamnă” sau ”domnule”, considerând acest lucru drept un act de trădare.