16 iul. 2021 | 12:02

Ce pensii vor avea oamenii în 2035. Câte sute de euro vor primi, în fiecare lună

News
Ce pensii vor avea oamenii în 2035. Câte sute de euro vor primi, în fiecare lună

Pensiile sunt un subiect sensibil în România. În timp ce unii pensionari câștigă doar câteva zeci de lei, alții au pensii speciale impresionante, care ajung la zeci de mii de lei lunar.

Ce pensii vor avea oamenii în 2035

Pensionarii din 2035 nu vor avea parte de o schimbare majoră în privința sumei pe care o vor încasa lunar. În 2035, pensia de la stat va reprezenta cam 30% din ultimul salariu.

Asta înseamnă că cineva care va ieși la pensie în 2035 și a avut înainte de momentul pensionării un salariu de 1000 de euro, lunar va încasa în jur de 300 de euro.

De exemplu, dacă cel care acum câștigă 5000 de lei net și ar ajunge la vârsta pensionării, de luna viitoare ar primi 1.500 de lei lunar.

Sumele vor fi mai mari din cauza inflației, însă acesta va fi raportul general, pensia de la stat va fi la o rată de 30% din ultimul salariu.

Asta în condițiile în care rata de înlocuire în acest moment este de 40%, iar un om cu un salariu net de 5000 de lei va avea la pensie 2000 de lei.

Doar până în 150 de euro va primi din Pilonul II cel care se pensionează în preajma anilor 2035. Pensia privată va reprezenta doar 10-15% din ultimul salariu, dacă lucrurile rămân cm sunt acum.

De ce pensia va fi atât de mică în 2035

Motivele sunt mai multe, printre care contribuțiile automate care au rămas sub nivelul gândit inițial. Momentan a ajuns la doar 3,75%. Dacă ar fi ajuns mai mari și s-ar fi aplicat creșterile, pensia privată ar fi cu 60% mai mare față de scenariul actual, scrie Cristian Tudorescu pentru Ziarul Financiar.

În 2045, pensia de stat va fi de 30% din ultimul salariu, în timp ce pensia privată ar putea fi până la 15%. Acest raport se va rebalansa și e posibil ca pensionarii din 2040-2050, pensia de la stat să fie mai mică decât cea privată, de la Pilonul II și III.

Va conta foarte mult și cât economisește fiecare individ până la pensie, lucru care va contribui la bunăstarea fiecăruia și va completa pensia.

Mulți oameni din România pun bani deoparte, iar câțiva dintre ei investesc aceste economii pe termen mediu și lung.

Parteneri
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea." Detalii neștiute oferite de un preot. Ce înseamnă, de fapt, când spui bogdaproste
Redactia.ro
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile apocaliptice din Los Angeles! Mărturii terifiante din infern! „E panică, aerul este foarte toxic”
Click.ro
Donald Trump Jr. susține că Ucraina e de vină pentru incendiile care fac prăpăd în Los Angeles
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
Trei zodii ale căror vieți se îmbunătățesc drastic pe 9 ianuarie 2025
EVZ.ro
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Spynews
Proprietarii de apartamente, obligați să plătească. Noua TAXĂ care se introduce din acest an. A fost deja aprobată
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
DECIZIE OFICIALĂ! Când mai CRESC pensiile și salariile
Mediaflux
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 9 ianuarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro