Îndrăgitul actor român, Cornel Palade a fost invitat la emisiunea ”La Măruță”, acolo unde a vorbit despre provocările vieții sale. Timp îndelungat, el a împărțit scenă cu Romică Țociu, aducând bucurie și amuzament publicului român. În ciuda anilor de muncă și al reușitelor sale, actorul are o pensie mică. Cu toate acestea, Cornel Palade este recunoscător și susține că se mulțumește cu puțin.
Cornel Palade a făcut o serie de dezvăluiri despre viața acestuia. După ce s-a retras din teatru, actorul a primit o pensie mică. Chiar dacă valoarea acesteia este de 1450 de lei, actorul nu are niciun reproș.
„În următorii 50 de ani cred că o să-și revină țara, am pensia de 1450 de lei, dar nu mă plâng, poate e mică, dar mulțumesc lui Dumnezeu, mă descurc. Nu sunt procuror, nu sunt judecător, nu sunt om politic, ce merite am eu ca să am ditamai pensia? Am atât cât am, asta e, dacă e nevoie mai dau și din pensia mea jumătate. Bine că au reușit parlamentarii și și-au tăiat singuri pensiile speciale, Curtea Constituțională o să le dea peste mână, ce milă mi-e de ei!”.
În ultima perioadă, actorul a mărturisit că și-a acordat mai mult timp pentru el.
Ce-ai mai făcut în ultima perioadă?
„Am făcut ce-am vrut eu mereu, cred că d-aia am pensia mică, că am făcut mereu ce-am vrut eu, nu ce-au vrut alții”.
În ciuda pensiei sale mici, actorul susține că este fericit. Cornel Palade e de părere că secretul fericirii constă în a te mulțumii cu puțin. De asemenea, și credința are un rol important.
„Știi care e secretul fericirii? Să te mulțumești cu puțin! Știi cine îmi face mie programul? Dumnezeu, el îmi spune ce să fac, unde să mă duc. Săptămâna trecută m-am trezit și am zis că vreau să merg la o biserică.. cât mă pregăteam, nu am zis nimănui, a fost un gând al meu. Cine crezi că mă sună? Starețul să îmi spună că știe că vin”.
Actorul a vorbit și despre relația sa cu Dumneze. Potrivit acestuia, Cornel Palade a fost mereu un om credincios. În ultima perioadă, actorul de comedie a mers și la biserică. Se pare că acesta are o relație apropiată cu starețul.
Când te-ai apropiat așa de Dumnezeu?
„Au fost praguri, încercări, dar mereu am fost apropiat de Dumnezeu”.
Citește și: De ce s-a retras Romică Țociu de la „Te cunosc de undeva”. Artistul a rupt tăcerea EXCLUSIV