Ce pensie are Adrian Năstase. Suma e mai mică decât te aşteptai
S-a aflat ce pensie are Adrian Năstase, fostul prim-ministru al României, care a ieșit de pe scena politică după ce a fost condamnat la închisoare în dosarul Zambaccian. Suma lunară pe care o încasează fostul premier este mai mică decât te aşteptai.
Adrian Năstase a spus ce pensie are. „Este foarte puțin…”
Fostul prim ministru al României, Adrian Năstase, este un cunoscut susţinător al pensiilor speciale care, în anumite situaţii, pot face dreptate unor funcţionari publici. Pensia pe care el personal o încasează lunar şi pe care a dezvăluit-o la Antena 3, o consideră foarte mică.
Adrian Năstase este unul dintre cei circa 400 de români care au dat statul în judecată în ceea ce privește pensiile speciale, în prezent luptându-se în instanţă pentru a-şi recupera drepturile pe care le consideră legale.
Pensiile parlamentarilor, 5% din totalul pensiilor speciale
Subliniind că pensiile parlamentarilor reprezintă doar 5% din sumele alocate pentru pensiile speciale, Adrian Năstase a atras atenţia că indemnizaţiile similare ale procurorilor şi judecătorilor sunt de zece ori mai mari, însă de acestea nu se atinge nimeni.
De asemenea, fostul premier nu se arată de acord cu pensiile nesimțite și spune că sumele mai mari de 5000 de lei, atunci când vine vorba de pensii, să fie impozitate gradual.
Soluția lui Adrian Năstase pentru pensiile speciale
„Soluția pe care am considerat-o eu potrivită a fost aceea a impozitării acestor pensii, în așa fel încât peste 5.000 de lei ele să fie impozitate gradual și să nu să nu mai existe aceste pensii nesimțite, pe bună dreptate criticate în presă”, a declarat fostul premier Adrian Năstase.
Ce pensie are Petre Daea, ministrul Agriculturii
De asemenea, Adrian Năstase a dat şi exemplul unui om valoros din PSD cum este Petre Daea care, fără pensie specială, după 40 de ani de muncă, are o pensie în jur de 2.000 lei.
Fostul Premier a mai dezvăluit şi suma pe care o încasează personal ca pensie. Astfel, fostul premier al României încasează lunar aproximativ 5.000 lei.
Adrian Năstase, nemulțumit de pensia pe care o are
„Este foarte puţin”, a mai spus Adrian Năstase care, întrebat cât crede că ar merita, a răspuns ironic: „Am primit ce trebuia, aproape doi ani de închisoare”.
Adrian Năstase, PSD, a fost premier al României între anii 2000-2004, ministru de Externe, între anii 1990-1992 şi parlamentar al României, respectiv Preşedinte al Camerei Deputaţilor, în perioada 1992-1996 și 2004-2006.
Adrian Năstase a ieșit de pe scena politică odată cu condamnarea lui la închisoare în dosarul Zambaccian. Fostul premier a primit o pedeapsă de 4 ani de închisoare.